Crin Antonescu: Protocolul USL se respectă, nu se discută
- Departamentul Politic
- 25 iunie 2012, 14:38

Protocolul USL se respectă peste tot în teritoriu, indiferent dacă există tensiuni sau neînţelegeri, a declarat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii.
Preşedintele PNL a făcut acest cometariu în contextul în care, în câteva judeţe, împărţirea funcţiilor în Consiliile Judeţene a provocat tensiuni între PSD şi PNL, determinându-i pe unii lideri locali să ceară chiar ruperea USL.. "Toate acţiunile de constituire a consiliilor judeţene, a consiliilor locale se vor face cu respectarea strictă, fără excepţie, a condiţiilor stabilite în protocolul, în acordul de funcţionare a USL. Conducerile celor trei partide sunt decise, repet, să impună peste tot, în toate judeţele şi în toate consiliile locale respectarea acestor principii, chiar dacă există locuri cu tensiuni, cu neînţelegeri", a avertizat Antonescu. Acesta a spus că rezolvarea problemelor se va face prin "aplicarea strictă a condiţiilor acestui protocol, peste tot". CITIŢI ŞI:
- "Mica împărţeală" dezbină USL