Criminalul din Cernavodă va fi supus examenului psihiatric

Criminalul din Cernavodă va fi supus examenului psihiatric

Giani Deli-Iorga, bărbatul din Cernavodă care i-a ucis pe soţii Elena şi Petre Garoafă, părinţii Gabrielei Mitu, femeia care a fost găsită înecată în Dunăre săptămâna trecută, a fost internat astăzi, sub pază, la Secţia de Psihiatrie din Palazu Mare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa. El va fi supus unei expertizate medico-legale psihiatrice.

"Sperăm ca după o perioadă cât mai scurtă, trei-patru zile, de evaluare psihică şi psihologică, să putem răspunde argumentat ştiinţific la obiectivele puse de organele judiciare. Printre acestea ar fi dacă subiectul suferă de o boală psihică, dacă această boală îi afectează sau i-a afectat discernământul în raport cu fapta comisă la data săvârşirii faptei şi dacă se impun măsuri de siguranţă din punct de vedere medical", a declarat şeful comisiei de evaluare, medicul legist Mihai Onciu. Giani Deli-Iorga va sta în salonul numărul șase al Secției de Psihiatrie și va fi păzit de trei polițiști. El a negat în fața presei orice legătură între fapta sa și decesul Gabrielei Mitu, care ar fi fost înecată chiar de către de soțul ei, Bogdan, prietenul cel mai bun al lui Deli-Iorga. Acesta din urmă a mai negat și ipoteza potrivit căreia Bogdan i-ar fi cerut să-i omoare socrii. Filmul crimei Pe de altă parte, anchetatorii constănţeni au refăcut filmul zilei de 3 ianuarie, când Giani Deli-Iorga a comis monstruoasele crime. Au adunat toate hainele şi telefonul mobil pe care autorul îl luase din casa victimelor şi îl a­runcase în toaletă, iar la groapa de gunoi din Cernavodă au găsit unul dintre cuţitele cu care i-a înjunghiat pe soţii Garoafă. În timpul audierilor, Giani Deli-Iorga i-a povestit procurorului de caz că în dimineaţa zilei de 3 ianuarie a primit un telefon de la prietenul său Bogdan, care i s-a plâns că soţia lui, Gabriela, e supărată pe el că refuză să facă tratamentul, că el e prea bolnav şi înainte de a încheia convorbirea i-ar fi spus că pentru el viaţa numai are niciun rost. Ulterior, Giani a plecat de la serviciu, a băut 300 grame de coniac şi s-a dus la soţii Garoafă, părinţii Gabrielei, pentru a-i con­vinge să fie alături de ginerele lor. Discuţia a degenerat, iar bătrânul l-a ameninţat cu un cuţit pentru a-l alunga. <br/>&quot;Atunci m-am supărat, mi-am pierdut cumpătul pentru că mă tăiasem la mână când a venit să mă atace. Parcă nu mi se mai oprea mâna, la nivelul gâtului l-am înjunghiat&quot;, a povestit calm Giani Deli-Iorga. La fel a procedat şi cu soacra prietenului său, iar cadavrele le-a ascuns în casă.

Ne puteți urmări și pe Google News