Craiova: Tineri, opriţi cu focuri de armă când încercau să spargă un chioşc de ziare

Craiova: Tineri, opriţi cu focuri de armă când încercau să spargă un chioşc de ziare

Poliţiştii din Craiova au fost nevoiţi să tragă focuri de armă pentru prinderea a patru tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, care încercau să spargă un chioşc de ziare dintr-o staţie de autobuz. Niciunul nu a fost rănit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, agentul Amelia Căprărin, citat de Realitatea TV, oamenii legii au fost sesizaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, prin apelul de urgenţă 112 că patru tineri forţează uşa de acces a unui chioşc de ziare dintr-o staţie de autobuz de pe Bulevardul Decebal, din cartierul Valea Roşie. Opriţi cu focuri de armă Două echipaje formate din poliţişti şi jandarmi au plecat în urmărirea tinerilor, care au încercat să scape fugind printre blocuri. „Poliţiştii au procedat imediat la urmărirea suspecţilor, iar întrucât aceştia nu s-au suspus somaţiilor un agent de poliţie a folosit armamentul din dotare, trăgând în plan vertical două focuri de armă, niciunul dintre aceştia nefiind rănit. Astfel, cei în cauză au fost imobilizaţi, încătuşaţi şi duşi la sediul Secţiei 3 Poliţie Craiova unde au fost identificaţi ca fiind patru tineri, din Craiova, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani”, a afirmat agentul Amelia Căprărin. Tinerii intenţionau să fure ţigări Din primele cercetări s-a stabilit că tinerii, folosind un levier şi de o rangă, au forţat şi deschis uşa unui chioşc de ziare de unde intenţionau să fure ţigări, cartele telefonice şi bani. „În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat. Prin extinderea cercetărilor de către poliţiştii Secţiei 2 s-a mai stabilit că aceştia, în noaptea de 16/17 februarie au pătruns prin efracţie într-un magazin de unde au sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, constând în ţigări şi cartele telefonice”, a mai spus agentul Căprărin. Doi dintre suspecţi, de 16 şi 17 ani, au fost reţinuţi, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.

Ne puteți urmări și pe Google News