Cozonacii vor fi mai scumpi de Sărbători. Proprietarul unei plantații de nuci: Recolta a fost foarte slabă
- Mădălina Sfrijan
- 23 octombrie 2025, 07:57
Cozonac de post. Sursa foto: Pixabay În 2025, cozonacii tradiționali de Crăciun vor conține mai puțină nucă românească sau vor fi mai scumpi. În numeroase zone, livezile au avut recolte slabe, iar proprietarii acestora au strâns cu greu o cantitate mică de nucă în coajă. În exclusivitate pentru EVZ, Loredana Stelian, proprietara unei plantații de nuci din zona Buzăului, a vorbit despre factorii care au dus la scăderea recoltei din acest an.
Producție mai scăzută în 2025
Principalele cauze de reducere a producţiilor sunt legate de frigul insuficient din perioada de repaus vegetativ, de temperaturile ridicate înregistrate în ferestrele de iarnă (care au favorizat acumularea inoculului în livezi şi dezvoltarea populațiilor de organisme dăunătoare) și de înghețurile din primăvară.
„Temperaturile sub 0 grade Celsius înregistrate în perioada 3-10 aprilie au afectat în proporție de 40-100% inflorescențele femele si mascule şi chiar şi mugurii ce asigurau creșterile vegetative anuale în livezile de nuc din România. Doar acum, în toamnă, când facem evaluarea calității fructelor, dimensionăm corect pagubele produse de gerul din aprilie. Lipsa polenului a cauzat o crestere cu totul iesita din comun a frecventei nucilor seci. De asemenea, perioadele prelungite de secetă în perioada setării mărimii fructelor și a umplerii lor cu miez dar și precipitațiile abundente din această toamnă au avut un impact negativ asupra producției și calității acesteia”, spune Loredana Stelian.
Chiar şi în livezile de nuc cu soiuri cu fructificare laterală în care au fost inserate bune practici, prietenoase cu mediul (inierbare totală/partială, gestionare minuțioasă a apei de irigare, fără fertilizare excesivă și folosirea produselor de protecție în mod asumat, cu respectarea timpilor de pauză), fenomenele de îngheț și virulența atacurilor microorganismelor dăunătoare au redus cu peste 40 % producția față de estimările inițiale, afirmă Loredana Stelian.

Nuci. Sursa foto: Loredana Stelian
„Suntem în plin proces de recoltare și până acum, și după o primă etapă, rezultă o medie de 3,6 – 3,8 tone nucă uscată în coajă pentru soiul Lara® Pieral, categoria I de calitate, dar față de estimările inițiale, din final de mai, pierderile de recoltă sunt de cca 40-45%.

Nuci. Sursa foto: Loredana Stelian
Livezile de nuc, în funcție de amplasarea geografică, de soiuri, de tehnologiile aplicate, evident, sunt plasate pe nivele de risc (climatic + tehnologic) diferite. Noi am investit foarte mult pe partea de nutriție și atunci am plecat de la un potențial de rod impresionant. Estimarea noastră era undeva la 5,5-6 tone pe hectar. Am fost și noi afectați foarte mult”, ne-a spus ea.
Val de provocări
„Deocamdată nu am terminat de recoltat şi va pot oferi date orientative. Probabil ne vom închide la 4 tone pe hectar pentru Lara. Pentru Fernor (un soi din Franța), estimez ca productia va fi de aproximativ 3,0-3,5 tone pe hectar in acest an”, a explicat Loredana Stelian.

Plantație de nuci. Sursa foto: Loredana Stelian
Deși suprafețele cultivate au crescut constant în ultima perioadă și România, cel puțin în raportările FAOSTAT, se situează printre țările europene cu cea mai mare productivitate a nucilor, anul 2025 se dovedește a fi unul plin de provocări pentru cei care au o afacere în acest domeniu.
În numeroase județe, pomii au produs fructe mici, iar multe nuci au căzut înainte de a ajunge la maturitate.
„Anul a fost critic. După înghețul din primăvară au rămas cam 20% din nuci în pom, iar în iulie a bătut gheața și s-au pierdut încă 20%. Anul trecut am vândut nuca în coajă cu 15 lei kilogramul și miezul cu 35 de lei kilogramul”, ne-a spus Petrică Bejan, proprietarul unei livezi din Botoșani.
Prețuri mai piperate
Efectele vor fi resimțite și de consumatori, mai ales în perioada sărbătorilor, când cererea de nuci crește considerabil. Având în vedere că majoritatea celor care au o afacere în domeniu aleg să vândă en-gros, pe rafturile magazinelor ajunge o cantitate generoasă de nuci din Ucraina.
În unele supermarketuri, un kilogram de miez de nucă din țara vecină se vinde cu 59 de lei.
„Ofertele noastre inițiale au fost cu 20% mai mari decât prețul de anul trecut pe fiecare calibru, pentru fiecare soi separat, pe categoria de calitate I (în conformitate cu SR 1288 /2004). Formarea prețurilor și negocierile sunt dictate de soi, calibru, categorie de calitate, randament în miez şi de culoarea miezului extras. Nimeni nu mai ține cont de costul real de producție. În funcție de producțiile de nuca în coajă, mici sau mari realizate în Europa și chiar de prețul importurilor de nucă din Chile, SUA, China, an de an se înregistrează fluctuații la acest capitol. Anul trecut am vândut aproape toată recolta în Franța și Ungaria”, a încheiat Loredana Stelian.