Fotbaliştii giuleşteni şi-au pierdut încrederea în conducere şi se gândesc doar la plecare. Chiar şi măririle de salariu sunt privite acum cu suspiciune.
Stilul pe care conducerea Rapidului l-a adoptat în ultimii ani în ceea ce priveşte relaţia cu jucătorii continuă să aibă repercusiuni grave asupra echipei. La fel ca în toate pauzele competiţionale, oamenii de bază ai Rapidului sunt nemul- ţumiţi de salarii şi nu se gândesc decât la plecare. Săpunaru, Maftei, Marius Constantin şi Dani Coman sunt cei mai supăraţi şi, chiar dacă atitudinea conducerii pare să se schimbe din teama de a nu-i pierde, fotbaliştii sunt reticenţi la toate promisiunile patronilor. Cu toate că i s-a propus o mărire de contract, Săpunaru, care câştigă doar 50.000 de euro pe sezon, rămâne acum rezervat.
George Copos a recunoscut ieri pentru EVZ că, împreună cu conducerea clubului din Giuleşti, a persistat în greşeli cu privire la salariile jucătorilor. „Şi Săpunaru are oferte... Vom vedea ce putem face să-l păstrăm. Am făcut multe greşeli interne la Rapid. Trebuie să le rezolvăm“, a spus Copos, lăsând să se înţeleagă că nivelul scăzut al salariiilor de până acum îngreunează negocierile pentru prelungirea contractelor.
Surse din cadrul clubului giuleştean ne-au dezvăluit că jucătorii „alb-vişinii“ preferă să plece la alte cluburi în cazul în care au oferte salariale egale cu cele oferite de Taher şi Copos, întrucât au fost martorii multor situaţii în care fotbaliştii giuleşteni au fost păcăliţi de conducere.
300.000 de euro pentru Coman
O altă situaţie extrem de delicată este cea a lui Dani Coman, care refuză să-şi prelungească înţelegerea şi este hotărât să plece. Oficialii giuleşteni i-au înaintat o nouă ofertă internaţionalului român, dar acesta nu s-a grăbit să accepte. „Fathi Taher a trecut peste atribuţ iile pe care le are, n-a respectat organigrama şi i-a făcut o ofertă de 300.000 de euro pe an lui Coman. Este de departe cel mai mare salariu care există la Rapid. Cu bonusuri, fotbalistul ar ajunge la peste o jumătate de milion de euro pe an“, ne-a declarat George Copos.
Acesta a dezvăluit că va pleca împreună cu Fathi Taher în cantonamentul din Elveţia, pentru a sta două zile alături de jucători şi pentru a se apropia de echipă. Cei doi vor avea în plan şi negocieri cu Săpunaru şi cu Coman, pe care speră să-i convingă să accepte ofertele şi să nu se mai gândească la plecare.
"Fathi Taher a trecut peste atribuţiile pe care le are, n-a respectat organigrama şi i-a făcut o ofertă de 300.000 de euro pe an lui Coman. Este de departe cel mai mare salariu care există la Rapid.", George Copos, acţionar la Rapid