COPILĂ de 15 ani transformată în SCLAVĂ SEXUALĂ
- Georgeta Petrovici
- 19 noiembrie 2014, 13:22
O fată abia intrată în adolescență a fost transformată în sclava sexuală a trei tineri. ”Stăpânii” ei o supuneau la chinuri de nedescris.
Bărbații, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani abuzau de fată după bunul plac. În urmă cu câteva luni au racolat-o, profitând că aceasta ărovenea dintr-o familie destrămată, și au adus-o la Timișoara. Aici au început să o abuzeze sexual, cu toții, apoi au obligat-o să se prostitueze. Fata a muncit în ultimele luni cât să întrețină întreaga ”familie” în contextul în care niciunul din cei trei bărbați nu avea loc de muncă. ”Erau zile în care avea și câte trei clienți. Fie aceștia veneau în apartamentul închiriat de cei trei, fie fata era dusă la adresele unde era solicitată. Banii erau încasați de proxeneți. Fata nu primea decât mâncare”, povestesc surse apropiate anchetei.
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş au efectuat trei percheziţii pe raza judeţului Timiş pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori. De la locuinţele celor în cauză, poliţiştii au ridicat diferite sume de bani, sisteme informatice şi medii de stocare a informaţiilor.
”Din cercetările efectuate, a reieşit că, în cursul anului 2014, cei trei membri ai grupării, cu vârste între 21 şi 25 de ani, ar fi racolat mai multe tinere, minore, (provenite din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară) pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia. De asemenea, s-a stabilit că bănuiţii exercitau frecvent acte de violenţă şi ameninţări asupra victimelor, exploatarea acestora realizându-se în apartamente închiriate, pe raza municipiului Timişoara, iar banii fiind însuşiţi în totalitate de cei în cauză”, se arată în informarea transmisă de Poliția Timiș.