Copilul a fost internat în spital în urmă cu două zile, prezentând o alcoolemie de 1,98 g/l alcool pur în sânge, în urma consumului a doi litri de vin. Băieţelul era la un pas de moarte, iar pentru recuperarea lui a fost nevoie să se recurgă la o terapie specială în astfel de cazuri.
 
"Este de neimaginat cum cei doi părinţi, dacă pot fi numiţi aşa, au putut să-şi încurajeze propriul copil să bea cot la cot cu ei. Evident, s-a luat măsura imediată de protecţie pentru neglijare severă. Copilul va urma un program de consiliere, recuperare şi reabilitare cu specialiştii noştri, având în vedere trauma prin care a trecut", a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

În prezent, cel mic se află în afara oricărui pericol şi este internat la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat Neglijat şi Exploatat.