Copiii se bucură: „Bine că nu mai avem teme!“

Copiii se bucură: „Bine că nu mai avem teme!“

Eliminarea exerciţiilor pentru vacanţă în cazul şcolarilor bucureşteni ar putea fi aplicată şi în restul ţării. Se preconizează şi reducerea numărului de ore.

Elevii vor avea mai puţine teme pentru vacanţă şi, de anul viitor, posibil şi un orar mai lejer. După ce ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, a anunţat, în urmă cu câteva zile, că va susţine reducerea numărului de cursuri, inspectorul şcolar general al Capitalei le-a interzis dascălilor să dea teme pentru vacanţa de iarnă. În „concediu“, tinerii trebuie să se relaxeze Astfel, şcolarii bucureşteni nu vor avea nicio problemă de rezolvat pentru acasă în aceste două săptămâni libere, după ce Stelian Fedorca, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureş ti (ISMB), le-a interzis profesorilor să-i încarce pe cei mici.

„Am luat această decizie din normalitate. Atunci când o persoană este în concediu, este în concediu. În perioada de vacanţă, elevii trebuie să se relaxeze“, spune Stelian Fedorca. Exemplul ar putea fi urmat şi de alţi inspectori din ţară, ţinând cont că Ministerul Educaţiei a recomandat, încă din 2005, ca dascălii să-i menajeze pe copii şi pe tineri atât cu temele pentru acasă, cât şi cu cele din timpul vacanţelor. „Nu erau rele, dar erau obositoare“

Şi elevii salută iniţiativa Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, mai ales că unele cadre didactice se întreceau în numărul de probleme de rezolvat pentru timpul liber pe care îl dădeau copiilor. Mircea şi Anda sunt elevi în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 10 „Maria Rosetti“ din Capitală. „În clasa a V-a ni s-a dat să facem 300 de exerciţii la matematică. Şi în vacanţă, când e frumos afară, tu trebuie să stai în casă, să faci probleme de genul 5+3=8. Ce-i asta? E bine că s-au scos temele! Nu erau rele, dar erau obositoare. E mai relaxant“, spune Mircea. Băiatul va pleca la munte, în vacanţă, să se bucure de Sărbătorile de Iarnă.

Temele pentru vacanţă par a fi făcut, până nu demult, subiect de dezbatere printre copii. Anda spune că are o prietenă, fostă colegă de clasă, care a plecat împreună cu părinţii să locuiască în Martinica. Vorbeam cu ea şi spunea că, acolo, nu au niciodată teme de vacanţă. E mai bine aşa. La română parcă ar fi mai bine să ne dea să facem rezumat la ce citim, ca până acum“, spune fata. Câte două culegeri de vacanţă Profesorii, în schimb, renunţă mai greu la vechile obiceiuri. Chiar şi inspectorul general Stelian Fedorca recunoaşte că la începutul carierei dădea teme. „E adevărat că, înainte de ’89 le dădeam şi în vacanţă, că aşa era cutuma, trebuia să ţii elevii în priză. Cu timpul însă, am renunţat. Am constatat că, uneori, profesorii nici nu se uită pe temele de vacanţă, iar elevii rămân frustraţi“, spune şeful ISMB. Liliana Boc, profesoară de fizică de la Şcoala nr. 10, spune că ea a ales să le dea temă suplimentară copiilor care se pregătesc pentru olimpiade. În special pentru că asta au cerut părinţii lor şi, în plus, recomandarea inspectoratului a venit abia cu o zi înainte de vacanţă. La Liceul Teoretic „Maria Rosetti“, Carmen Haşiganu, profesoară de matematică, ţine una dintre ultimele ore înainte de vacanţă. Elevii ei spun că dispariţ ia temei scrise în vacanţe e o decizie bună, unii amintindu-şi că, până să intre la liceu, aveau de rezolvat şi câte două culegeri de probleme pe an. „Dacă ne uităm că vacanţele astea de Sărbători sunt atât de scurte, nu poţi să le dai să mai facă şi teme. Dar în vacanţa de vară cred că e bine să existe teme recomandate“, spune Carmen Haşiganu. NONSENS Elevii muncesc mai multe ore decât adulţii Ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, le-a cerut, joi, 20 decembrie, celor prezenţi la „Gala Directorilor 2007“ să susţină acţiunea de descentralizare, întrucât este de neacceptat ca un elev să muncească atât cât un om mare, chiar şapte-opt ore pe zi. „Indiferent dacă parlamentul vrea sau nu, eu voi face în aşa fel încât să extind învăţământul obligatoriu de la 3 ani. Mai mult, descentralizarea trebuie să aibă loc. Este de neacceptat ca un elev să aibă şase sau şapte ore de curs, după care să vină acasă şi să se apuce de lecţii alte câteva ore“, spune Adomniţei. „Adică un şcolar trebuie să muncescă mai mult decât un adult“, le-a mai spus ministrul directorilor prezenţi la gală.  

Legat de temele pentru vacanţă, Liliana Preoteasa, director în cadrul Ministerului Educaţiei, spune că există note scrise încă din 2005, trimise inspectoratelor şcolare, în care se recomandă teme mai puţine în timpul liber. „Noi am recomandat să se evite temele pentru weekend şi cele pentru acasă, iar profesorilor să fie atenţi la cantitatea de probleme de rezolvat“, spune Preoteasa.

Ne puteți urmări și pe Google News