Se apropie cu paşi repezi Ziua Copilului. Unii micuţi vor primi atunci cadouri, iar alţii nu vor primi nimic.
Copiii incluşi în campania "O Şansă copiilor de la ţară" se numără printre cei din urmă, pentru că nu-şi permit luxul de a mânca o îngheţată, iar o parte din ei nu au nici măcar părinţi care să le ureze cele bune în prima zi de vară. În grupul de 16 elevi aduşi la Bucureşti din judeţul Dâmboviţa, surorile Dobre, Adriana (10 ani) şi Mimi (7 ani), ies în evidenţă. Se ţin de mână tot timpul, sunt blonde şi ochii lor mari şi albaştri parcă râd de fericire. "Mă simt ca în vacanţă", a spus Mimi, cea mai micuţă din grup. Printre copii se află şi Mihaela Strejaru. Vă mai amintiţi de ea? E fata de 14 ani care a rămasă orfană de părinţi, iar fratele ei de 20 de ani a încercat să se sinucidă la scurt timp după ce s-au trezit singuri pe lume. De trei luni, Mihaela e bursiera campaniei "O şansă copiilor de la ţară", fiindcă cititori ai "Evenimentului zilei" i-au trimis ajutor financiar. Am început ziua specială în parcul de lângă Muzeul Antipa. Copiii au primit suc şi prăjituri delicioase. Au râs, au mâncat, iar la un moment dat, o fetiţă din grup care nu putea să-şi termine tarta cu fructe a luat-o şi a băgat-o în ghiozdan. Unul dintre însoţitorii copiilor a intervenit şi i-a spus fetei că prăjitura se va topi şi îi va murdări gentuţa. A înlemnit. Stătea pur şi simplu nemişcată, gândind probabil că aşa o va lăsa să-şi păstreze porţia de dulce. Cine ştie când o să mai mănânce aşa o tartă! Doi câte doi, micuţii au luat-o din loc spre muzeul Antipa. O dată intraţi, locul s-a cutremurat la strigatele lor de uimire. "Uaaau!!! Uite un rechin!Uite un dinozaur!!! Adriana şi Mimi Dobre au stat nedezlipite pe tot parcursul vizitei. Din şuşotelile lor am auzit câteva cuvinte ce mi-au strâns inima: "Nu credeam că o să vad vreodata aşa un loc!". Vizita copiilor din comuna Brezoaele la Muzeul Antipa a fost posibilă datorită lui Mihai Iorgulescu, candidat la Primaria Sectorului 1, care le-a plătit biletele când i-a zărit aşteptând cuminţi la intrare. Excursia noastră a continuat cu o plimbare lungă în Centrul Vechi al Bucureştiului. Cum îi puteţi sprijini pe copii Dacă vreţi să ajutaţi aceşti copii să aibă o şansă la o plăcere simplă a copilăriei, puteţi depune în contul RO 70 BRDE 445 SV 90385294450 deschis la BRD, agenţia Beller, de Asociaţia Română a Profesioniştilor Mass Media, pe numele Silviu Ionescu, CUI 28373727. Pentru străinătate, se foloseşte Swift BRDEROBU. Dacă aveţi telefon în reţeaua Romtelecom, puteţi dona apelând la 0900 900 600 – 10 euro; 0900 000 602 – 5 euro; 0900 000 604 – 2 euro.