Constanța, orașul candidaților susținuți de „mafioți și moguli”
- Feri Predescu
- 25 septembrie 2020, 18:00
Nu mai puțin de 17 candidați s-au înscris în cursa electorală pentru câștigarea funcției de primar al municipiului Constanța, iar acum, la finalul unei campanii electorale atipice, sondajele arată un scor strâns pentru reprezentanții PSD, PNL și USR.
La Constanța, pare greu de prevăzut care dintre cei trei candidați cu șanse de a ocupa funcția de primar va putea spune, după alegerile de duminică, „un fleac, i-am ciuruit”. Scorul este strâns, fiecare dintre ei fiind convins că va câștiga râvnitul scaun. Decebal Făgădău, de la PSD, Vergil Chițac, de la PNL și Stelian Ion, de la USR. În sondajele comandate de PNL și USR, la intenția de vot conduce liberalul Vergil Chițac, primarul în funcție, Decebal Făgădău ocupând locul al doilea, la foarte mică distanță de candidatul USR, Stelian, poziționat al treilea. PSD Constanța susține că nu are sondaj. A pregătit, însă, exit-poll-ul de duminică seara.
A fost o campanie electorală urâtă, cu vorbe de ocară și atacuri năucitoare în presa locală și centrală precum și pe rețele sociale. Stelian Ion, de la USR, și-a căpătat numele de „deputatul garsonieră„, după dezvăluirile privind modalitatea mai puțin legală prin care, în urmă cu 15 ani, ar fi achiziționat o garsonieră ANL de la primăria stăpânită, atunci, de Radu Mazăre. Nici contraamiralul Chițac nu a scăpat. Presa locală a descoperit că senatorul s-ar fi îmbogățit cu sute de mii de euro în urma unor tranzacții imobiliare. Iar Decebal Făgădău are, de mult, pe frunte, eticheta „omul lui Mazăre„. I-a fost prea mulți ani viceprimar, iar contracandidații profită.
Din declarațiile obținute de EVZ, de la cei trei candidați, la final de campanie, fiecare consideră că merită primăria Constanța. Programele lor de campanie, poate prea stufoase pentru a putea fi studiate de alegători, se întrec în proiecte pentru care dau asigurări că le pot concretiza până la finalul mandatului. De aceea, pe rețelele sociale, candidații s-au bătut și în poze, care „fac cât 1000 de cuvinte”. Vergil Chițac a apărut cot la cot cu președintele Klaus Iohannis și Ludovic Orban, a înotat în Marea Neagră, s-a pozat cu animalele de casă. Stelian Ion a organizat conferințe de presă în zonele urâte ale orașului, iar Decebal Făgădău, în zonele pe care primăria le-a înfrumusețat în ultimele luni.