Consiliul IMM-urilor, împotriva tichetelor de vacanţă

Consiliul IMM-urilor, împotriva tichetelor de vacanţă

Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii s-au răzgândit în privinţa oportunităţii introducerii tichetelor de vacanţă.

Aceştia susţin că măsura ar falimenta 20% dintre IMM-uri, deşi în urmă cu trei săptămâni considerau binevenită această facilitate.

"Obligativitatea firmelor de a suporta şase salarii minime brute pe economie va duce la falimentarea a 20% dintre IMM-uri pentru că nu vor avea aceşti bani. Dacă aveau banii ăştia ar fi dat salarii mai mari angajaţilor. Suntem împotriva introducerii tichetelor de vacanţă pentru că măsura nu ţine cont de condiţiile de criză în care se află economia", a declarat azi, într-o conferinţă de presă preşedintele Consiliului, Ovidiu Nicolescu.

Acesta spunea la sfârşitul lui februarie, că introducerea tichetelor de vacanţă este binevenită, deşi încalcă angajamentul Guvernului de a reduce cheltuielile bugetare, şi propunea totodată ca angajaţii care primesc aceste facilităţi să acopere 15-20% din costurile pachetului turistic.

Tichetele de vacanţă, introduse de Guvern începând cu acest an, printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată la jumătatea lunii februarie, pot fi acordate doar de către angajatorii care în anul fiscal anterior au obţinut profit.

CITIŢI ŞI:   Paşte cu tichete de vacanţă

Vacanţa pe tichet, condiţionată de profit

Ne puteți urmări și pe Google News