Judith Moon, consilier pentru Afaceri Publice în cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, a plantat astăzi, alături de elevi, arbuşti şi flori în Parcul "Cancicov" din Bacău.
Acţiunea face parte din proiectul Green Romania, iniţiat de Centrul Cultural American din cadrul Ambasadei S.U.A. la Bucureşti şi organizat de centrul băcăuan American Corner. ”Locuiesc în Bucureşti şi am plantat mai mulţi copaci, arbuşti şi flori în grădina casei mele, dar abia aici, la Bacău, am plantat pentru prima dată copaci şi flori în cadrul programului unei comunităţi", a declarat Judith Moon. La final, toţi participanţii au fost invitaţi la un scurt recital de muzică românească, oferit de elevii Liceului de Artă "George Apostu".
Recomandările noastre