Nu doar la oraş vremea a fost frumoasă.
În weekend, mii de turişti au urcat la munte în dorinţa de a se bucura de o gură de aer curat şi de o baie de soare. În plus, în mai toate staţiunile montane s-au organizat întreceri sportive pe zăpadă.
La Păltiniş, în judeţul Sibiu, vineri, în plină noapte, huruitul motoarelor de snowmobile a atras toţi turiştii din staţiune. Concurenţ i din şase ţări, printre care şi România, s-au bătut pentru un loc fruntaş la fiecare probă din concursul de snowmobile.
În timpul probei pentru profesioniş ti, un concurent din Polonia s-a răsturnat cu snowmobilul, iar doi concurenţi aflaţi în spatele său nu l-au mai putut evita, unul dintre ei trecând cu bolidul peste picioarele acestuia. Din fericire, polonezul a scăpat teafăr şi chiar a dus cursa până la capăt.
„Traseul a fost foarte bun, dar destul de dificil. A meritat să venim cu toţii aici pentru acest concurs“, a spus Cristian Pescă- rescu, cel care a terminat cursa pe primul loc, la proba de noapte.
Cel mai tânăr participant din concursul de la Păltiniş a fost Cristian Dunca, în vârstă de 13 ani. „Am avut emoţii foarte puţine, chiar dacă sunt debutant şi sunt şi cel mai tânăr. Am fost la un pas să-mi întrec tatăl în concurs, dar am avut şi ghinion“, a spus, imediat după probă, concurentul cel mai tânăr de la show-ul din Păltiniş.
Cupă de skiboarding la Buşteni
Dacă pe pârtiile de altitudine, amatorii spoturilor hibernale au întâmpinat dificultăţi, pasionaţii celui mai nou sport extrem de iarnă, skiboardingul, un fel de schi pe două plăci, s-au întrecut timp de trei zile la Buşteni, la Cupa Europeană şi Cupa Open a României. Cincizeci de sportivi din întreaga lume au dat un adevărat spectacol de acrobaţie pe pârtia Kalinderu din Buşteni.
La probele de cros, slalom paralel şi coborâre cu spatele, sportivii români Ciprian Ionuţ Vlaicu şi Strămăturaru Adrian au împărţit primele locuri pe podium la Cupa Europeană şi Cupa Open a României la Skiboarding. Sonia Drăgan, componentă a lotului feminin românesc, a reuşit să câştige nu mai puţin de patru probe de pârtie, devenind prima campioană a ţării noastre la acest sport.