Concert de Ziua Europei într-o unitate militară

Concert de Ziua Europei într-o unitate militară

Filarmonica Banatul le-a pregătit timişorenilor, cu ocazia Zilei Europei, un concert inedit susţinut într-o unitate militară din oraş.

Astfel, duminică, de la ora 20.00, melomanii sunt aşteptaţi în incinta Unităţii Militare de Infanterie de la Chişoda pentru a asista la concertul susţinut de orchestra şi corul Filarmonicii Banatul. Intrarea este liberă, iar cei interesaţi vor fi transportaţi cu autobuzele, începân de la ora 18.30, din faţa Primăriei Timişoara. "Va fi un concert dedicat soldaţilor şi garantez că va fi un eveniment spectaculos", a declarat Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul. La concertul de duminică vor participa şi fanfara Garnizoanei Timişoara şi Batalionul 32 Infanterie "Mircea" – Scorpionii Galbeni.

De când a preluat conducerea Filarmonicii, Coriolan Gârboni a iniţiat mai multe concerte gratuite în spaţii neobişnuite pentru a atrage publicul larg spre muzica clasică. Printre acestea amintim un concert pe Bega, altul susţinut noaptea, în faţa Catedralei Mitropolitane, opera Carmina Burana pusă în scenă pe pista aeroportului sau concertul de acum doi susţinut într-o staţie de betopane.

Ne puteți urmări și pe Google News