Computerul de 200 de euro a ajuns in magazine

Computerul de 200 de euro a ajuns in magazine

Altex a iesit pe piata cu aceasta oferta. Ultra-Pro vine din urma.

Firma Altex a configurat un computer, modelul promotional Davio 200, cu scopul de a veni in intampinarea celor care vor beneficia anul acesta de programul guvernamental Euro 200.

Prin intermediul acestuia, elevii si studentii fara posibilitati primesc un cupon in valoare de 200 de euro, pe care il pot folosi la achizitionarea unui computer. Pana la acest moment s-au consemnat aproape 40.000 de cereri de la cei care doresc sa intre in posesia bonului.

„Sistemul Davio 200 e special pentru acest program, pentru a veni in intampinarea nevoilor cumparatorilor care nu-si permit sa plateasca o diferenta de pret alaturi de bonul valoric”, a spus Raul Filip, manager la Altex.  Astfel, sistemul Davio 200 costa fix 200 de euro, cu TVA inclus, si poate fi ridicat de la orice magazin al firmei din tara incepand de ieri. Modelul poate fi achizitionat si cu bani de cei care nu au legatura cu proiectul Euro 200.

Alternativa Ultra-Pro

„Cuponarii” care prefera un alt calculator, superior ca performante pachetului Davio 200, pot achizitiona configuratia dorita, prin prezentarea bonului valoric de 200 euro, plus plata diferentei de pret, care poate fi facuta si in rate. O alta companie care ofera un sistem care sa se incadreze in suma de 200 de euro este Ultra-Pro, pret care nu include insa TVA. Astfel, pretul final ajunge la 238 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News