Comisia Tehnică din CNATDCU: Victor Ponta a plagiat

Comisia Tehnică din CNATDCU: Victor Ponta a plagiat

Fostul premier Victor Ponta şi-a plagiat în lucrarea de doctorat, a decis Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţionale de Atestare a Diplomelor (CNATDCU), au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Educaţiei. Raportul final va fi supus votului în Consiliul General de joi.

Potrivit unor surse din Ministerul Educaţiei, Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a finalizat raportul privind lucrarea de doctorat a fostului premier Victor Ponta. Sursele citate au declarat pentru Mediafax că membrii Comisiei Tehnice, în urma unei analize a lucrării, au făcut recomandarea de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta.

Potrivit procedurii, raportul Comisiei Tehnice a fost prezentat Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, care ulterior a fost înaintat preşedintelui instituţiei. Membrii Comisiei Tehnice sunt aleşi prin recomandare de către membrii din Comisia Juridică. În acest caz, este vorba despre trei persoane, din exteriorul CNATDCU, care au analizat lucrarea de doctorat.

 O şedinţă a CNATDCU a fost convocată pentru ziua de joi, atunci când raportul va fi suspus unui vot în cadrul Consiliului General dacă la şedinţă va exista cvorum. În cazul în care votul va confirma decizia Comisiei Tehnice, CNADTCU va recomanda ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor, obţinut în iulie 2003 cu teza intitulată "Curtea Penală Internaţională" la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News