Comisarul Ceacanica, cel mai tare detectiv din istoria Miliției

Comisarul Ceacanica, cel mai tare detectiv din istoria Miliției

Nimic nu se făcea fără comisarul Ceacanica atunci când ofițerii judiciariști se confruntau cu un caz greu, fie că era vorba de omor, crime în serie, tâlhărie, jaf sau spargeri bine planificate.

Era colonel criminalist, însă i se spunea ”comisarul Ceacanica”. Așa îi plăcea, să-i zică lumea - ”Comisarul”! Acesta fusese gradul cel mai înalt la care ajunsese, în 1948, după ce se angajase la Prefectura Poliției Capitalei. Un an mai târziu, în 1949, s-a înființat Miliția, s-au schimbat gradele și departamentele, iar Dumitru Ceacanica a ajuns ofițer criminalist.

”Nu avea facultate, ne povestea că și liceul l-a făcut mai târziu pentru că a rămas orfan de tată de mic, a avut ceva probleme cu cetățenia, el având părinți greci, stabiliți la Cernavodă. Era, însă, un om care știa multă psihologie și stăpânea extrem de bine noțiunile de medicină legală despre care citise mult și acumulase la fel de mult de la legiștii cu care intra în contact la fiecare caz de omor anchetat”, mi-a povestit colonelul criminalist Vasile Matache. Acesta era unchiul meu și l-am pus mereu să-mi povestească despre cele mai teribile cazuri la care a participat alături de mari anchetatori. Comisarul Ceacanica era unul di

”De la Dumitru Ceacanica am învățat foarte multe în domeniul crimnalisticii și a anchetei judiciare. Nu numai eu, ci și colegi de-ai mei care, mai târziu, după 1990, s-au evidențiat prin munca lor în cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei. I-ai cunoscut pe coloneii Manon Florescu, Mihai Irimia, polițiști cu meseria în sânge, care la rândul lor au format alți judiciariști cu performanțe. Ceacanica m-a învățat mai multe decât în facultatea de drept și mi-a imprimat meticulozitatea lui în cercetarea urmelor adunate din câmpul infracțional. Avea mania detaliilor. Mi-a imprimato și mie. N-aș fi lăsat o amprentă uitată în cartotecă pentru nimic în lume. Dacă nu era prins criminalul sau tâlharul sau hoțul, eu revedeam, din când în când, amprenta și reluam compararea cu ce aveam în baza de date. Ei, după 90, când au apărut calculatoarele deștepte, amprentele erau comparate rapid! Noi, însă, ne bazam pe ochi, pe măsurătorile științifice, pe fler...

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisarul Ceacanica avea un fler ieșit din comun. Flerul și raționamentul erau armele lui imbatabile și cu astea două a câștigat respectul multora, inclusiv al șefilor. Șefi care nu întotdeauna îl aveau la suflet, căci verdictele date de el în anumite cazuri nu erau pe placul lor. Ei doreau să se rezolve rapid cazul ca să mulțumească organele de partid, el spunea că nu ăla e criminalul și se strica povestea. Cazul ”Anca” e un exemplu, știi ce s-a întâmplat. Ceacanica nu a crezut că taximetristul Samoilescu e criminalul, l-a susținut și colonelul Corneliu Diamandescu, dar... Până la urmă, s-a dovedit că a avut dreptate. Flerul lui, precum și faptul că la locul faptei apăruseră probe pe care noi nu le găsisem la cercetare, l-au făcut să se îndoiască de ceea ce susțineau procurorii.

Mai este un episod din cariera comisarului Ceacanica foarte interesant și sugestiv pentru ce a însemnat acest om în istoria criminalisticii moderne. După Râmaru de la București, Ceaca-nica a reușit să-l prindă pe ”Râmaru de la Cluj”, un individ care ucidea în serie. Cazul acesta a apărut la un an după prinderea lui Ion Râmaru și omorurile comise de el s-au petrecut între anii 1972-1974. Judiciariștii și procurorii de la Cluj se chinuiau să-i dea de urmă de circa un an și jumătate când Ceacanica s-a dus acolo ca să își bage nasul în dosar. I s-a zis dosarul ”Omul cu ciocanul”, fiindcă își lovea victimele, femei de tot felul, cu acest obiect. Comisarul a reușit să ajungă la criminal plecând chiar de la informațiile strânse de colegii clujeni,dar nevalorificate”, mi-a povestit criminalistul Vasile Matache.

Flerul Comisarului care a visat să fie Sherlock Holmes de România

Printre milițieni și polițiști circulă o adevărată legendă despre flerul criminalistului de la București, Dumitru Ceacanica. Întotdeauna el este legat de unul dintre cazurile rezolvate de ”Comisar”. Multe dintre aces-te anchete fac obiect de studiu la Academia de Poliție sau în facultățile de drept.

Despre flerul lui Dumitru Ceacanica s-a pronunțat și fostul polițist, cunoscut după semnătura literară drept ”Comisarul Tandin”: ”L-am admirat enorm. Avea fler. Îl mirosea pe criminal. Și era foarte insistent, mai ales în anchetele grele”.

Ceacanica, care înainte de a ajunge în structura Poliției Capitalei, în 1949, a luptat pe front vreo 2-3 ani, se spune că a povestit colegilor că de mic visa să devină detectiv ca Sherlock Holmes. Citise tot ce găsise despre acesta și fusese fascinat de logica pe care se baza în descoperirea și prinderea criminalilor. O descriere realistă a personajului Ceacanica, apropiată de imaginea unui detectiv din filme, a făcut-o psihologul criminalist Tudorel Butoi.

„Mi-l amintesc îmbrăcat într- un impecabil constum de culoare gri, poate dungat, cu nelipsita batistă pusă la buzunarul hainei. Croiala costumului era la două rânduri de nasturi, așa cum purtau comisarii timpului pe care eu îi cunoșteam doar din filme. Aveam vreo 25 de ani, iar Ceacanica bătea spre 60. Pălărie, pantofi impecabili, din piele. Un personaj pe care – dacă n-ar fi fost profilul lui mediteranean, cu nas acvilin – eu l-aș asemui cu Jean Gabin. Nu era foarte înalt, dar masiv și foarte agil. Parcă venea de undeva de pe ecran. Făcea o notă discordantă cu oamenii timpului de atunci. Pe el nu l-am auzit vorbind cu ”tovarășe”. La el, lumea era ”domnule, distinse domn”. Avea o privire tăioasă, ochi ageri… Eram expert criminalist, lucru care a ajuns la urechile lui. M-am întâlnit cu el pe holurile Institutului de Criminalistică și mi-a zis: Dumneata ești psihologul Institutului de Criminalistică? Înseamnă că ai terminat Psihologia. Hmm, poate era mai bine să fi terminat Facultatea de Drept. Sau, și mai bine, să nu fi terminat nici una dintre ele, dar să fi avut academia străzii “, a declarat Tudorel Butoi jurnalistei Liliana Nicolae, cu ani în urmă.

Dosarul „Omul cu ciocanul” sau despre „Râmaru 2” care a terorizat Clujul

După rezolvarea cazului Râmaru la București, în 1971, ofițerii de Miliție s-au confruntat cu un altul, la fel de monstruos prin modul de ucidere sau atacare al unor femei din Cluj. Aproape doi ani, orașul a trăit sub teroare că un criminal sadic umblă liber și nimeni nu-l prinde.

Autoritățile însă erau în alertă, se dăduse ordin pe toată țara ca să se raporteze orice omor sau faptă seamănă cu ceea ce se întâmpla la Cluj. Aici, criminalul ataca femeile noaptea sau dimineața în locuințele lor și reușea mereu să scape. Despre ancheta aceasta, Dumitru Ceacanica a scris în amănunt în singura carte publicată în 1980, intitulată ”Însemnările unui criminalist” și republicată după Revoluție sub numele de ”Amintirile unui criminalist”. Este o lectură fascinantă, dar și un caz-document, mai ales că, în ultimii ani, mai mulți foști anchetatori și-au arogat merite majore în prinderea criminalului de la Cluj.

Primul omor a avut loc în seara de 11 septembrie 1972, în jurul orelor 23.00- 23.30. Cornelia V., de 25 de ani, fusese atacată în holul unui cămin din Șantierul de Construcții și lovită cu un ciocan în cap. Apoi, trupul fetei, complet dezbrăcat, a fost aruncat în Someș. Legiștii au stabilit drept cauză a morții înecul, semn că tânăra nu murise după loviturile de la cap.

Al doilea omor a fost înregistrat după aproape o lună, în 7 octombrie 1972. O fată de 15 ani, Ibolya K., a fost atacată în locuința părinților, dimineața, tot cu lovituri de ciocan. Bărbatul a dezbrăcat victima, i-a luat vestimentația intimă, un ceas și cheia de la ușă. Nu a violat-o. Fata a fost salvată de medici.

Peste 9 zile, în 16 octombrie, apare o a treia victimă. Maria M., 35 de ani, gravidă în luna a 8-a, a fost lovită cu ciocanul în cap la ea în casă. A fost salvată de medici. Din casă nu a dispărut decât un ceas fără valoare. Judiciariștii nu înțelegeau mobilul atacurilor.

5 decembrie 1972. O fetiță de 9 ani, Teodora, este atacată și lovită în casa părinților, la ora 7.45. Apoi, bărbatul ”blond, îmbrăcat cu haină militară”, după descrierea unui martor, a incendiat șifonierul din cameră și a dispărut. Anchetatorii au găsit două fire de păr, posibile ale agresorului. Viața fetiței a fost salvată, dar loviturile de ciocan i-au produs leziuni irecuperabile.

La scurt timp, în 12 decembrie, avea să se înregistreze cel de-al cincilea caz. Era ora 20.00 când Ana B. a fost lovită cu ciocanul chiar în incinta magazinului de pâine unde era vânzătoare. Martorii găsiți au declarat că bărbatul era blond. A fost adus un câine de urmărire care l-a condus pe agent până la o casă unde, curând, avea să se săvârșească un alt atac.

Tot în aceeași zi de 12 decembrie, la câteva ore de la agresarea vânzătoarei, o femeie de 46 de ani, G.I., reclamă că atunci când s-a urcat în lift, ”un bărbat cu părul negru ce părea machiat” a lovit- o cu un ciocan în cap și a fugit. O singură lovitură, o rană superficială.

Cazul șapte. În 16 decembrie, o fată de 16 ani, Aurelia C., a fost găsită moartă în camera sa din str. Karl Marx, unde stătea în gazdă. La acea casă îl dusese câinele lup pe agent în seara de 12 decembrie. Fata fusese ucisă cu un cuțit luat din bucătăria unei vecine din curte, apoi, violată. Înainte să plece, criminalul a dat foc șifonierului, exact ca în cazul fetiței de 9 ani. În mâna cadavrului Aureliei criminaliștii au găsit câteva fire de păr blond, semn că fata s-a luptat cu ucigașul.

Apoi, timp de un an nu s-a mai întâmplat nimic. Nici criminalul nu a mai atacat, nici milițienii și procurorii nu l-au descoperit.

În toamna lui 1973, șefii Inspectoratului General de Miliție îl trimit pe colonelul Dumitru Ceacanica la Cluj, cu misiunea să studieze cazul și să dea de urma criminalului. Acesta i-a luat cu el doar ”pe maiorii S și T”. Informațiile și tot ce se făcuse în anchetă un an de zile - scrie Ceacanica în cartea sa, erau adunate în ”900 de mape” (n.r. dosare).

Primele lucruri pe care le-a făcut Comisarul, după ce a citit despre fiecare caz în parte, au fost: 1. Stabilirea pe o har tă a perimetrului în care a acționat ”Omul cu ciocanul”, a traseului urmat, 2. Organizarea echipelor de anchetatori după un plan riguros stabilit. Le-a făcut și o scur tă analiză judiciară.

Comisarul le-a spus că, după modul de operare și lipsa mobilului, el crede că ”Omul cu ciocanul” (n.r. El l-a denumit așa, deși clujenii îi ziceau ”Dosarul Someșul”, fiindcă prima victimă fusese aruncată în Someș) este un bolnav psihic, care locuiește în apropierea caselor victimelor sale. Spre deosebire de un schizofrenic (ca Râmaru), ucigașul din Cluj, susținea Ceacanica, ”comite faptele pe fondul unui delir sexual, poate chiar mistic, fiind obsedat permanent de a deruta organele de miliție, prin deghizare”. Ca urmare a propus ca să fie căutați bolnavii mintali care locuiau în perimetrul pe carel însemnase pe hartă. Singura remarcă pe care a avut-o în legătură cu cazurile a fost despre victima G.I., femeia atacată în lift, despre care le-a spus anchetatorilor clujeni că ”nu pare veridică”. S-au făcut noi verificări, s-au emis ipoteze pe baza unor probe, unii milițieni i-au readus în primplan pe suspecții anchetați. Ceacanica le-a demontat toate teoriile printr-o logică impecabilă.

Victima care a corupt sexual un milițian

După câteva luni de verificări minuțioase, care au avut ca rezultat eliminarea mai multor suspecți care n-aveau nicio treabă cu atacurile, Comisarului îi vine ideea să se întoarcă la femeia care, deși victimă, îi trezise suspiciuni din primul moment. Simțea că flerul nu-l înșeală. ”Presupuneam că victima G.I. tăinuiește agresorul spre a nu-și demasca legăturile extraconjugale”, scria în 1980 Ceacanica în cartea sa.

Au verificat femeia și au constatat că au de ce să fie suspicioși. Era căsătorită cu un mecanic de locomotivă mai în vârstă. Comisarul a trimis acasă la victimă, pe rând, doi ofițeri, pentru informații suplimentare. Amândoi au spus că G.I. a încercat să-i bage în patul ei. Ceacanica deja simțea că nu merge pe o pistă greșită.

Într-o zi a murit soțul femeii. A jucat un teatru impecabil, a stârnit milă unuia dintre agenți iar acesta a acceptat legătura amoroasă. I-a mărturisit însă Comisarului slăbiciunea, care notează în cartea sa că astfel i-a fost confirmată ”prezumția că victima reușise să-l corupă pe M cu scopul de a putea fi permanent informată despre stadiul anchetei noastre”. G.I. a intrat rău în vizorul anchetatorilor. Ceacanica le spusese ferm că el crede că femeia a recunoscut în atacatorul de la lift pe unul dintre amanții săi, că și acesta a fost uimit când ea s-a întors cu fața, renunțând să mai dea cu ciocanul după prima lovitură, relativ ușoară. Victima a încercat să deruteze anchetatorii, descriind atacatorul în mod neadevărat ca să nu iasă la iveală relația extraconjugală. Mai târziu avea să se afle adevărul: Omul cu ciocanul fusese mecanic de locomotivă ca și soțul ei, pe care-l vizita des.

Criminalul, care nu a mai acționat din decembrie 1972, a comis a opta faptă în 14 februarie 1974. Echipa lui Ceacanica de la București era de patru luni în Cluj. O nouă crimă aducea noi probe și, oricât ar părea de cinic, anchetatorii credeau că acum îl vor prinde pe ucigaș.

Nebunul care vorbea cu Satana, dat în primire de o vecină supărată

De data aceasta, victima era o femeie de 84 de ani, care a fost lovită în cap cu o sticlă în patul în care dormea, apoi asfixiată. Era ora 6 dimineața. După omor, nemernicul i-a dat foc la pernă și cearceafuri. Existau similitudini, dar și îndoială căci, de data aceasta, ”Omul cu ciocanul” atacase în altă par te a orașului, ieșită din perimetrul primelor șapte cazuri. Ceacanica i-a informat ferm că el e sigur pe profilul criminalului, care e un bolnav mintal, iar faptul că a atacat în partea opusă a orașului poate fi explicat printr-o mutare de domiciliu. Exact așa avea să se dovedească!

Comisarul spune că a colaborat excelent cu doi oameni, care i-au înțeles teoriile: căpitanul Nona și asistenta medicală Zongor, împreună cu care ”inventariau” bolnavii psihici. Într-o zi, discutând cu locatarii unui bloc din apropierea casei unde fusese omorâtă bătrâna, o femeie i-a spus că au un vecin, Romulus Vereș, fost mecanic de locomotivă, care se mutase de aprope un an la ei în bloc, și care pare nebun căci a amenințat oameni cu cuțitul, vorbea de Satana și nu permitea nimănui să-i intre în casă.

O verificare rapidă, i-a adus lui Ceacanica informația că, până în urmă cu un an, Vereș locuise în cartierul celor șapte atacuri. Comisarul și Noni au sunat insistent la ușa apartamentului de la etajul 5 din strada Arieșului nr. 10, iar întrun final, bărbatul le-a deschis. Din dialogul cu el, judiciariștii s-au convins că e bolnav psihic . Ceacanica a văzut prin deschiderea mică a ușii multe cutii cu chibrituri. Lui i se potriveau toate piesele puzzelului și a avut convingerea că se află față în față cu ”Omul cu ciocanul”.

I-a spus asta și căpitanului Noni și l-a informat pe procurorul Andrei despre planul său. Vroia să vină un echipaj de la spitalul de psihiatrie și să-l ridice pe Vereș, dar avea nevoie de mandatul și prezența procurorului clujean. Verificase, iar în evidențele spitalului Romulus Vereș apărea cu diagnosticul de parafrenie. Psihiatrii au explicat că acțiunile lui Vereș, aparent fără mobil, se pliază perfect pe cele ale unui bolnav cu parafrenie.

S-a edificat și ”liniștea” de un an a ”Omului cu ciocanul”. După ultima crimă, Vereș a fost internat în spitalul de psihiatrie, din 13 februarie 1973. Nu mai lucra la CFR de la sfârșitul anului 1969, când nu a vrut să oprească trenul în gara Huedin pentru că așa i-a poruncit Satana. A urmat perioada grea a probațiunii, fiindcă se făcuseră mari greșeli de către echipa de la Cluj. La finalul ei, nimeni nu s-a îndoit că Romulus Vereș este ”Omul cu ciocanul”. Judecătorii au ținut cont de articolul 114 din Codul Penal, care are în vedere iresponsabilitatea penală, și l-au internat pe criminal într-un spital de psihiatrie, sub pază.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)