Clujenii încep să creadă în minuni

Clujenii încep să creadă în minuni

Ardelenii s-au luat la trântă, miercuri, cu starurile de la Chelsea, fiind la câţiva centimetri de o nouă surpriză de proporţii în Liga Campionilor.

CFR Cluj a mai bifat un rezultat de prestigiu în cea mai rodnică toamnă din istoria grupării ardelene: 0-0, miercuri seară, cu Chelsea Londra, finalista ultimei ediţii a Ligii Campionilor la fotbal.   După succesul repurtat acum două săptămâni pe „Olimpico“, 2-1 cu AS Roma, oamenii lui Maurizio Trombetta se ţin în continuare scai de Chelsea în fruntea clasamentului Grupei A şi împart fotoliul de lider cu englezii. După două etape, Chelsea şi CFR se află la egalitate (ambele cu câte patru puncte), situaţie pe care oficialii din Gruia şi-o doresc şi la finalul fazei grupelor.

Marcaţi de efortul depus, fotbaliştii campioanei CFR Cluj au părăsit arena din Gruia obosiţi, dar fericiţi. „A fost greu, dar frumos. Am jucat ce trebuia. Ştiu că mulţi aşteptau să dau gol, dar am jucat împotriva celor de la Chelsea, nu a unei echipe oarecare“, a mărturisit Culio, eroul de pe „Olimpico“.   „Azi le-am închis gura celor care au râs de noi“, a spus şi franco-portughezul Tony. „Disciplină maximă, concentrare şi dăruire. Asta a fost deviza noastră şi, iată, am reuşit“, a dezvăluit Eugen Trică, care era încă marcat de ratarea din final: „Mă gândesc la sărăcia aia de bară... Mamă, mamă, dacă intra! Băteam Chelsea, înnebunea lumea“. Drogba stă şase săptămâni  Imediat după meciul cu Chelsea, fotbaliştii clujeni au plecat în cantonament. „Asta e regula. Mergem în cantonament, dimineaţă facem recuperare şi apoi vom merge acasă. Cred că în seara asta vom bea o bere, un vin, ceva. Trebuie să sărbătorim“, mărturisea Dani, mijlocaşul de la CFR. De Sousa o ţinea în braţe pe fiica sa, Bianca, de doar patru luni. Fundaşul de la CFR a ţinut neapărat ca fetiţa să fie pozată în braţele lui Felipe Scolari, conaţionalul lui De Sousa. Tehnicianul brazilian s-a arătat încântat de propunere, a luat-o în braţe pe micuţă şi a dat să urce cu ea în autocarul lui Chelsea! Accidentat în minutul 58 al meciului, după un duel cu De Sousa, ivorianul Didier Drogba a fost scos din teren pe targă şi trimis la spital pentru investigaţ ii. Ulterior s-a aflat că valorosul atacant ivorian va lipsi de pe gazon şase săptămâni! „Folcloriste“ pentru englezi

Suporterii englezi care au sosit la Cluj în dimineaţa jocului au petrecut aproape toată ziua pe terasele şi prin localurile oraşului. Mirajul unor câştiguri uşoare i-a determinat şi pe micii infractori să apară în zonă. Chiar dacă fanii englezi au fost debarcaţi în centrul Clujului lângă o bancă comercială, traficanţii de valută le dădeau acestora târcoale. Zona a fost însă împânzită de oameni ai legii în uniformă şi în civil, care au constatat cu surprindere că la Cluj „aterizaseră“ o grămadă de prostituate din Timişoara şi Oradea!

Egalul în faţa echipei lui Roman Abramovici i-a scos pe clujeni în stradă. Fanii campioanei CFR au plecat imediat după meci la statuia lui Avram Iancu, acolo unde, mai nou, funcţionează o fântână arteziană.   În acordurile imnului Ligii Campionilor, care răsuna în toată piaţa, sute de clujeni au dansat ore în şir, supravegheaţi de forţele de ordine. Suporterii ardeleni au profitat de ocazie şi au înjurat cu foc rivalele din Liga I ale favoriţilor.

Eugen Trică, fotbalist la CFR Cluj: "Mă gândesc la sărăcia aia de bară... Mamă-mamă, dacă intra! Băteam Chelsea, înnebunea lumea!" LIGA CAMPIONILOR

CFR CLUJ - CHELSEA . . . . . . . . . 0-0 CFR: Stăncioiu 6 - Tony 7, Cadu 8, De Sousa 7, Pereira 7 - Dani 7, G. Mureşan 7 - Dubarbier 7, Trică 6 (88, Didi), Culio 6 - Kone 6. Antrenor: Maurizio Trombetta

CHELSEA: Cech 7 - Bosingwa 6, Alex 6, Terry 7, Bridge 6 - Kalou 5 (46, Anelka 6), Obi Mikel 6, Ballack 6, Lampard 7 - Drogba 5 (58, Belletti 5), Malouda 5 (74, Di Santo 5). Antrenor: Felipe Scolari

Stadion: „Dr. C-tin Rădulescu“, Cluj; Spectatori: 20.620; Arbitri: F. Meyer 7 - S. Glindemann 7, D. Scheppe 7 (toţi din Germania)

INEDIT

Steve, poliţistul britanic care vorbeşte româneşte Unul dintre poliţiştii englezi care i-au însoţit la Cluj pe suporterii de la Chelsea este pe jumătate român. Steve Aiggrey este mulatru, dar vorbeşte limba română la fel de bine ca oricare dintre noi - şi chiar fără pic de accent! Aveam să aflăm ulterior că englezul întâlnit la Cluj este singurul care cunoaşte limba română dintre cei 31.000 de poliţişti britanici. Acest fapt i-a determinat pe şefii săi să îl trimită pe agentul de poliţie Steve Aiggrey să îi însoţească pe cei 800 de suporteri ai formaţiei lui Abramovici la meciul dintre CFR şi Chelsea.   „În Anglia avem probleme mult mai mari cu polonezii“

Steve Aiggrey are 25 de ani şi s-a născut în România. Mama sa este româncă, iar tatăl - din Ghana. Înalt şi frumos, poliţistul britanic nu are niciun secret în ceea ce priveşte povestea vieţii sale. „Când tata a terminat facultatea de stomatologie din Bucureşti, a trebuit să plece în Ghana. Mama a plecat cu el. Eu aveam un an. Până la urmă am ajuns la Londra, unde am şi rămas“, spune poliţistul Aiggrey. Chiar dacă până acum a mai fost în România o singură dată, agentul de la Metropolitan Police vorbeşte româneşte cu accent de bănăţean! „La noi în casă se vorbeşte numai româneşte. Când am ajuns la Londra, mama nu ştia să vorbească engleza. Aşa că toate discuţiile din familie se purtau în româneşte! Când am ajuns în Marea Britanie, aveam un an“, ne-a mai spus Aiggrey.

Steve Aiggrey are în poliţia londoneză o vechime de cinci ani şi lucrează la o secţie de poliţie ca ofiţer-anchetator specializat în furturile din locuinţe. „La noi, poliţia e altfel organizată decât în România. Eu lucrez la o secţie ca poliţ ist în civil. Pentru faptul că vorbesc româneşte, am fost ales de mai multe ori să asigur traducerea pentru infractorii din România, care nu sunt, însă, aşa de mulţi cum se spune. Avem probleme mult mai mari cu polonezii“. Suporter al lui Liverpool

Deşi a însoţit Chelsea la Cluj, agentul Aiggrey este suporter înfocat al celor de la FC Liverpool. „Mie îmi place de Liverpool şi, dacă mă întrebaţi cine vreau să câştige la un meci CFR - Chelsea, spun fără teamă CFR! Aş fi fost fericit dacă ar fi bătut Clujul... Cu suporterii de la Chelsea nu au fost probleme şi totul a decurs ca la carte“, a mai spus poliţistul englez.

Steve a mai fost o singură dată în România, pentru a-şi vizita rudele din Bucureşti. „La Cluj nu am mai fost niciodată. Clujul nu e un oraş sălbatic... Este un oraş foarte frumos“.   Legi dure pentru huligani Şeful poliţiştilor englezi veniţi la Cluj are numai cuvinte de laudă la adresa subalternului său. „Este foarte bine că vorbeşte româneşte, pentru că ne ajută în legătura cu poliţiştii şi jandarmii români, ca să prevenim orice problemă“, a spus conducătorul detaşamentului de intervenţie britanic.

Agentul Aiggrey a ales să se facă poliţ ist pentru că „este o meserie interesantă. În Marea Britanie, problema huliganilor din sport a fost rezolvată prin legi foarte dure“. Mulatrul cu inimă de român discută franc despre asemănările şi diferenţele dintre Marea Britanie şi ţara noastră în materie de legi împotriva violenţei pe stadioane: „Am înţeles de la jandarmi că şi la Cluj a existat o bătaie între huligani şi for- ţele de ordine şi că un militar a fost grav rănit. La noi, această problemă s-a rezolvat prin legi speciale. Acolo, dacă un huligan produce scandal, nu va mai avea dreptul să intre niciodată pe stadion! Există un judecător care decide acest lucru. În plus, când există un meci de fotbal internaţional, iar o echipă engleză joacă în străinătate, respectiva persoană este chemată la poliţie, unde i se reţine paşaportul pentru câteva zile“, a mai spus Aiggrey.

Ne puteți urmări și pe Google News