CFR Cluj a detonat aseară bomba primei etape din Liga Campionilor, izbutind o victorie şocantă pe terenul uneia dintre forţele fotbalului european: 2-1 cu AS Roma, pe "Olimpico", în prima etapă din Grupa A!
Campioana României a dat lovitura prin argentinianul Culio, autorul unei „duble“ uluitoare, în minutele 27 şi 49, după ce gazdele deschiseseră scorul în minutul 17, prin Panucci. Socotită victimă sigură înaintea debutului în Liga Campionilor, formaţia antrenată de italianul Maurizio Trombetta a oferit întregului fotbal românesc o lecţie de forţă, încredere şi valoare.
Practic, victoria obţinută aseară este cea mai „grea“ din palmaresul ţării noastre în grupele Ligii. Steaua, singura formaţie de la noi care a mai evoluat în această fază a competiţiei (în cinci ediţii, aceasta fiind a şasea), n-a reuşit încă o victorie aşa de importantă în faţa vreunui adversar atât de prestigios.
Echipa ardeleană a furnizat aseară şocul primei etape din Liga Campionilor, obţinând o victorie incredibilă pe „Olimpico“, 2-1 cu celebra AS Roma
CFR Cluj a reuşit aseară cea mai importantă victorie din istoria ultimilor 20 de ani în fotbalul românesc la nivel de cluburi, învingând cu scorul de 2-1, în deplasare, echipa AS Roma, în Grupa A a Ligii Campionilor! Socotită victimă sigură, gruparea clujeană s-a arătat fără teamă pe legendarul „Olimpico“, dominând incredibil o echipă plină de vedete. Şi mai spectaculos este faptul că formaţia pregătită de Maurizio Trombetta a debutat aseară în cupele europene.
Alt lucru şocant: CFR a izbutit aseară cea mai importantă victorie a fotbalului românesc în grupele Ligii Campionilor! În cele cinci ediţii ale competiţiei la care a participat până acum Steaua (singura echipă românească ajunsă în Ligă), formaţ ia din Ghencea n-a reuşit o performanţă similară ca amplitudine! „Roş-albaştrii“ au jucat 30 de meciuri în Liga Campionilor, trecându-şi în palmares patru victorii: cu Haiduk Split, Glasgow Rangers, Widzew Lodz şi Dinamo Kiev. Niciuna dintre aceste echipe nu se ridică însă la valoarea şi tradiţia Romei, echipa răpusă aseară de CFR Cluj.
> CFR a expediat primul şut pe spaţiul porţii romane în minutul 12, prin Kone. Gazdele au replicat prin Vucinici, reluarea acestuia, din şase metri, trecînd puţin pe lângă buturile lui Stăncioiu. La următoarea fază însă, CFR n-a mai scăpat cu faţa curată. De Rossi l-a driblat ca în curtea şcolii pe Culio, a centrat perfect pentru Panucci, care l-a executat scurt pe portarul campioanei României.
> Clujenii n-au cedat psihic la 1-0 pentru Roma. Elevii lui Trombetta au ameninţat careul roman prin Dubarbier şi Kone, prefigurând parcă golul egalizator din minutul 27. Atunci, Culio, lăsat nesupravegheat de fundaşii adverşi, a trimis plasat de la 20 de metri, fără speranţe pentru Doni. Culio a făcut astfel istorie pentru CFR, înscriind primul gol al echipei sale în Champions League.
Fanii Romei şi-au huiduit favoriţii
> Lovitură de teatru în minutul 49! Culio reuşeşte dubla, spre stupoarea celor peste 25.000 de spectatori prezenţi la meci. În vreme ce comentatorii italieni au rămas înmărmuriţi, antrenorul CFRului, Maurizio Trombetta, şi-a strâns pumnii, încurajându-se şi vorbind de unul singur. După cinci minute, Mureşan a fost la un pas de 3-1 pentru ardeleni, dar şutul său a trecut puţin pe lângă poartă.
> AS Roma nu şi-a revenit din şoc, fiind groggy în defensivă. În minutul 71, Sixto Peralta a expediat mingea în bară, după o centrare primită de la Toni. În acel moment, fanii Romei au început să- şi huiduie propriii jucători. CFR a jucat cu o ambiţie ieşit din comun, fără să se retragă total în apărare. Finalul nu a fost lipsit de dramatism, dar, cu puţin înainte de miezul nopţii, locuitorii Clujului începuseră să iasă din casă.
VEZI COMENTARIUL LIVE! PĂRTINITOR
Arbitrul rus Baskakov a tras cu gazdele
După ce clujenii au ieşit la încălzire, cu aproximativ 40 de minute înainte de meci, fanii Romei i-au primit cu un cor prelung de fluierături.
Galeria CFR-ului, compusă din 400 de persoane, a reacţionat imediat, încurajându-şi favoriţii prin semne obscene la adresa suporterilor romani. La interval de câteva secunde, crainicul stadionului a anunţat în mod repetat că suporterii nu au voie să-şi susţină echipele prin apostrofări care incită la ură şi la rasism şi că arbitrul de centru are datoria să nu înceapă meciul dacă va constata acest lucru.
Iuliu Mureşan, mândru
> Iuri Baskakov, arbitrul de centru al meciului, a luat câteva decizii care i-au lăsat cu gura căscată pe jucătorii de la CFR Cluj. În minutul 56, Cicinho l-a ţinut pe Culio din postura de ultim apărător, însă arbitrul rus a lăsat jocul să continue, deşi normal ar fi fost să-i acorde cartonaşul roşu fundaşului brazilian. Pe toată durata reprizei a doua, Baskakov a judecat majoritatea fazelor în favoarea Romei.
> „Să dea Dumnezeu să batem şi să avem o noapte albă ca la Sankt Petersburg, să petrecem apoi până dimineaţă şi în avion, în drum spre casă“, se încuraja Iuliu Mureşan înainte de meci. „În primii ani în care am fost preşedinte la CFR, îmi era ruşine de ceea ce făceam. Acum ascult imnul Ligii Campionilor şi mi se pare că visez“, a mai spus Mureşan cu câteva minute înainte de startul partidei.
"Am obţinut un rezultat de neimaginat înainte de meci. Nu trebuie să mă felicitaţi pe mine, ci pe toată echipa CFR-ului. Am jucat atent în apărare, dar nu am renunţat la atac.", Maurizio Trombetta, antrenor la CFR Cluj
LIGA CAMPIONILOR
AS ROMA - CFR CLUJ . . . . . . . . 1-2 Marcatori: Panucci (17) / Culio (27 şi 49) AS ROMA: Doni 5 - Cicinho 4, Cassetti 5, Panucci 6 (47, Loria 5), Riise 4 (51, Totti 5) - De Rossi 5, Aquilani 4 - Taddei 5 (77, Montella), Baptista 5, Tonetto 5 - Vucinici 4. Antrenor: Luciano Spalletti
CFR CLUJ: Stăncioiu 5 - Tony 6, Cadu 6, De Sousa 6, A. Pereira 7 - Dani 6, Mureşan 7 - Dubarbier 7 (89, Panin), Trică 7 (67, Peralta 6), Culio 8 - Kone 7. Antrenor: Maurizio Trombetta
Stadion: „Olimpico“ - Roma; Spectatori: 25.000; Arbitri: I. Baskakov 5 - T. Kalugin 6, A. Averianov 6 (toţi din Rusia)
„Roş-albaştrii“ (care în precedentele 30 de meciuri au obţinut 4 victorii, cu Hajduk Split, Glasgow Rangers, Widzew Lodz şi Dinamo Kiev) au şansa să revină în prim-plan diseară, când vor primi, în Ghencea, vizita nemţilor de la Bayern München, în Grupa F (ora 21.45, în direct la PRO TV).
VEZI COMENTARIUL LIVE! CITIŢI ŞI