Clooney, naş pentru Nicole Kidman

Clooney, naş pentru Nicole Kidman

Nicole Kidman şi soţul ei, starul country Keith Urban, l-au ales pe actorul american George Clooney drept naş al copilului lor.

Nicole Kidman, care în perioada căsniciei cu Tom Cruise a adoptat doi copii, Isabella şi Connor, a anunţat, la începutul lunii ianuarie, că este însărcinată, acesta fiind primul său copil biologic. Actriţa australiană, în vârstă de 40 de ani, spune că vechiul ei prieten George Clooney, cu care a rămas în relaţii bune din 1997, de când s-au întâlnit pe platourile de filmare ale producţiei „Pacificatorul“, este ideal pentru rolul de naş, iar acesta a fost de acord cu propunerea, deşi se ştie că nu este un mare amator de copii.

Cu câţiva ani în urmă, în 2001, Nicole Kidman şi Julia Roberts au făcut un pariu celebru, acela că George Clooney va deveni tată înainte de a împlini 40 de ani. Cele două au pierdut pariul şi au completat fiecare, potrivit înţelegerii, câte un cec pentru vedeta din seria aventurilor lui „Danny Ocean“. Clooney a refuzat să primească banii şi a dublat pariul, spunând că nu va deveni tată până la 50 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News