Clienţii de lux ai ţeparului CFR, Mihai Necolaiciuc, judecaţi pentru corupţie

Clienţii de lux ai ţeparului CFR, Mihai Necolaiciuc, judecaţi pentru corupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a Adrian Gaspar Viorel, Dumitru Creştin şi Andrei Bogdan Gheorghiu, asociaţi şi administratori la S.C. Romtehno Invent S.A., în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: La data de 13 iunie 2001, în urma unei licitaţii organizate prin Bursa Română de Mărfuri, între S.C. Romtehno Invent S.A.,. (cu obiect de activitate declarat "intermedieri în comerţul cu produse diverse") şi CN CFR SA a fost încheiat un contract de achiziţii pentru instalarea unui sistem de monitorizare a 100 km de cale ferată. Acest contract a fost câştigat în condiţiile în care S.C. Romtehno Invent S.A., nu aveau niciun fel de activităţi şi nici angajaţi, iar la licitaţie au mai depus oferte alte două societăţi comerciale controlate de cei trei acuzaţi. Facturi falsificate La câteva zile de la semnarea contractului şi în lunile următoare, Adrian Viorel Gaşpar, Dumitru Creştin şi Andrei Bogdan Gheorghiu au întocmit facturi fiscale fără ca firma acestora să fi efectuat vreo prestaţie în baza contractului menţionat şi au încasat în mod necuvenit suma totală de 4.862.160 de lei (echivalentul a 1.673.145 de dolari calculat la cursul mediu de 29.060 lei/dolar). Cu această sumă, CN CFR S.A s-a constituit parte civilă în procesul penal. Sechestru pe bunuri În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile şi conturi bancare aparţinând celor trei inculpaţi. Prezentul dosar penal s-a constituit prin disjungere din cauza penală prin care au fost trimişi în judecată a lui Mihai Necolaiciuc şi alte persoane din conducerea CN CFR SA pentru prejudicierea acestei companii cu suma de peste 18 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News