Încă de copil, Toma d’Aquino a vrut să devină călugăr, fiind sigur și în privința ordinului în care vroia să intre: cel Dominican, deși primul său contact cu o mănăstire a fost sub reguli Benedictine.

 În timpul studiilor timpuri pe care le-a făcut la Napoli, profitînd de faptul că familia, care se opunea opțiunii sale monastice, era departe, Toma s-a apropiat de un carismatic călugăr dominican și a început un fel de cateheză, dar și studii de filozofie, matematici și astronomie cu acesta. Locuia într-un internat plin de băieți de aceeași vîrstă cu el, ca și el ”novici”, ca și el doritori să devină călugări dominicani. Printre aceștia, Toma era renumit pentru credulitate și, nu o dată, i se făceau farse în care pășea candid, fără să pară că ar fi capabil să le anticipeze și să le evite. Spre hazul general, bineînțeles. Odată, păcălindu-l, un băiat i-a strigat arătîndu-i o fereastră: ”Toma, uite un porc zburător!”. Toma s-a repezit cu ochii căt cepele la fereastră și, firește, nu a văzut nimic. Băieții au început să rîdă de el: ”Cum de ești așa de prost încît să crezi că există un porc zburător?” Toma ar fi răspuns: ”Cum să fiu atît de prost încît să cred că un frate de-al meu mă minte?”