Cine este liderul conservatorilor din Grecia, Antonis Samaras? "Un oportunist ambiţios"
- Simona Mătieș
- 18 iunie 2012, 14:20

Antonis Samaras, liderul principalului partid conservator din Grecia, Noua democraţie, este văzut de suporteri ca un bărbat care-şi păstrează opiniile, în ciuda criticilor venite din exterior. Adversarii lui îl numesc însă un oportunist ambiţios.
Economist de profesie, Samaras a devenit cunoscut în anii '90, ca ministru de Externe, când a avut o campanie contra dreptului noului stat european Macedonia de a folosi acest nume, identic cu cel al unei regiuni din Grecia. Campania a fost extrem de controversată şi a dus la demiterea sa din funcţie şi din partid.
În 2010, revenit în partidul Noua Democraţie, a condus opoziţia, refuzând să sprijine formaţiunea premierului socialist Gheorghios Papandreu, în cazul primului acord de împrumut încheiat cu FMI şi UE. A fost văzut ca un salvator de către toţi cei care au respins măsurile de austeritate impuse în urma primirii celor 110 miliarde de euro. "Pune ambiţia personală mai presus de interesul naţional"
Presa germană l-a privit pe liderul conservator intransigent ca "pe o muscă în lapte, un tăun care pune ambiţia personală mai presus de interesul naţional". Totuşi, anul trecut posibilitatea de a intra în faliment a crescut, aşa că el a susţinut solicitarea împrumutului de 130 de miliarde de euro.
Descendent dintr-o familie înstărită de comercianţi eleni din Alexandria, Samaras s-a născut în 23 mai 1951 la Atena, şi a primit o educaţie de cea mai bună calitate la Colegiul Atena. A crescut într-o zonă rezidenţială, în mijlocul unor familii sus-puse, jucând tenis şi mergând la petreceri la cluburi private, după cum a povestit o cunoştinţă a sa pentru Bloomberg. La vârsta de 17 ani a câştigat Campionatul naţional de tenis pentru juniori. Şi-a continuat studiile în SUA, mai întâi la Amherst College, apoi la Harvard Business School. La Atena a fost coleg cu Papandreu, iar în SUA, în anii '70 a împărţit dormitorul cu viitorul său oponent politic. Cei doi erau prieteni şi camarazi şi împărtăşeau aceeaşi opoziţie faţă de junta militară aflată la conducerea Greciei. Ambii şi-au lăsat barbă, după ce liderii militari au interzis acest lucru.
"Unul dintre ei, Papandreu, era ca un labrador loial şi prietenos, în timp ce celălalt, Samaras, era ca un ogar afgan", povesteşte Philip Tsiaras, un artist grec stabilit la New York, care a fost coleg cu cei doi. "Erau temperamental foarte diferiţi, dar într-un fel se completau unul pe altul. Era vorba şi de izolarea lor forţată, care i-a adus împreună". Existenţa unei astfel de legături între principali lideri greci explică faptul că alegătorii eleni s-au îndreptat spre stânga şi dreapta radicală, în alegerile din mai 2012, precizează BBC. Cariera politică
La vârsta de 26 de ani, Samaras a fost ales, pentru prima oară, în Parlamentul elen, ca deputat din partea Noii Demnocraţii, premierul Constatinos Mitsotakis l-a luat în guvern, ca ministru de Finanţe, în 1989, apoi l-a făcut ministru de Externe. Oricum, Samaras a reuşit efectiv să rupă partidul în două, în 1992, din cauza politicii sale dure în privinţa Macedoniei. Şi-a înfiinţat propriul partid, o formaţiune mică numită Primăvara Politică, ceea ce a fost un dezastru pentru premierul Mitsotakis. A rămas în afara Noii Democraţii până în 2004, când i s-a permis să se întoarcă în rândurile formaţiunii din care plecase.
În 2009, Samaras a învins-o, în cursa pentru preşedinţia partidului pe fiica fostului prim-ministru, Dora Bakogiannis, iar aceasta a părăsit partidul, la scurt timp după aceea, dar s-a reîntors după alegerile din mai 2012. "Samaras a învăţat din greşelile pe care le-a făcut şi şi-a deschis mintea spre opiniile altor oameni, a început să asculte alte păreri", a spus un membru anonim din Noua Democraţie, fost critic al lui Samaras, pentru Reuters. CITIŢI ŞI:
- Samaras are trei zile la dispoziţie pentru a forma un guvern. Tsipras a ales să meargă în opoziţie
- REZULTATE ALEGERI GRECIA. Europa răsuflă uşurată. 99,84% din voturi, numărate - Grecia rămâne în euro