Cinci moduri ca să vă detensionaţi

Cinci moduri ca să vă detensionaţi

Suplimentele cu magneziu, înotul şi filmele de comedie vă pot distrage atenţia de la probleme.

Una din cinci persoane care lucrează suferă de stres, arată un sondaj realizat de Societatea de Management al Stresului. Deşi organismul nostru este construit astfel încât să facă faţă unor episoade tensionate de maximum două-trei ori pe lună, majoritatea oamenilor se confruntă cu stresul în fiecare zi. „E ca şi cum ai cere unui alergător de viteză să participe la un maraton şi să alerge în acelaşi ritm ca pe distanţele scurte“, apreciază Neil Shah, fondatorul Societăţii de Management al Stresului. Iată câteva metode care v-ar putea ajuta să vă detensionaţi:

Învăţaţi tehnici de ancorare

1. Identificaţi factorii care vă provoacă stresul şi găsiţi soluţiile cu care îi puteţi învinge. Masajul, hipnoza, yoga sau trainingurile de management al stresului v-ar putea fi de folos. La un astfel de curs veţi învăţa că pauzele pe care le luaţi la serviciu nu vă mănâncă din timp, ci vă cresc energia.

De asemenea, veţi afla „tehnici de ancorare“, adică în ce fel vă puteţi desprinde de atmosfera tensionată de la serviciu, apelând la anumite emoţii şi sentimente. „Anumite stări, cum este cea de relaxare, pot fi induse, iar un terapeut vă poate învăţa cum să le accesaţi“, explică psihologul Marius Mierluşcă.

 Luaţi suplimente cu magneziu

2. Nutriţia este şi ea importantă. Chiar dacă majoritatea oamenilor aleg să se calmeze cu un esspreso, o ciocolată sau un pahar de whisky, astfel de produse nu sunt de efect.

Studiile arată că dieta poate influenţa semnificativ starea emoţională şi fizică. Astfel, mai bine renunţaţi la cofeină, zahăr şi nicotină şi înlocuiţi-le cu magneziu. Acesta se găseşte în suplimente de la farmacie, dar şi în legume, nuci, seminţe. „Studiile făcute pe studenţi care aveau examene greu de trecut au arătat că, în perioadele tensionate, magneziul este eficient. El participă la metabolizarea glucozei, principala sursă de energie pentru creier“, subliniază medicul Alina Jiletcovici, nutriţionist şi diabetolog la Cabinetul Moşilor din Bucureşti.

Carenţele de magneziu determină o senzaţie de slăbiciune şi duc la îmbătrânirea mai rapidă a celulelor. „Este bine să consumaţi suplimente şi să adăugaţi vitamina C, E, zinc, însă atenţie la doze. Sunt recomandate 300-400 de miligrame pe zi“, precizează medicul Alina Jiletcovici. În doze mai mari, consumul de magneziu poate fi fatal.

Înotul, mai bun ca fitnessul

3. Faceţi mişcare, dar moderat. Sportul reduce stresul, dar atunci când vă forţaţi e posibil să crească nivelul cortizolului, hormonul stresului. Plimbările, înotul şi yoga sunt mai eficiente decât o sesiune intensă de exerciţii la sala de fitness.

Vizionaţi filme de comedie

4. Râsul vă face să vă simţiţi bine instantaneu. El activează imediat răspunsul corpului la stres, apoi vă ajută să vă relaxaţi şi să simţiţi din plin efectul endorfinelor. Studiile arată că râsul îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce durerea. „Terapia prin râs îşi are originea în filosofie taoistă (tehnica surâsului interior).

Dacă am compara cu rânjetul animalelor, am observa că râsul ne poate ajuta să descărcăm agresivitatea“, explică psihologul Mirela Zivari, directorul clinicii Aquamarine. Terapia prin râs e aplicată mult în Japonia, deoarece şi-a dovedit eficienţa în tratarea depresiei. „Este demonstrat că filmele de comedie, combinate cu terapia medicamentoasă pot ajuta la însănătoşire. Râsul activează mecanismele neurohormonale, care duc la creşterea serotoninei în creier, substanţă esenţială în combaterea depresiei“, afirmă psihologul.

Uitaţi de eşecuri

5. Concentraţi-vă asupra rezultatelor pe care le doriţi, nu asupra aspectelor care vă stresează. Gândiţi-vă la ceva care vă relaxează (imaginaţi-vă cum staţi pe un şezlong şi admiraţi un peisaj) în loc să vă gândiţi la tot ce merge prost.

Ne puteți urmări și pe Google News