Cinci persoane, dintre care doi medici străini, au fost răpite în Afganistan

Cinci persoane, dintre care doi medici străini, au fost răpite în Afganistan

Doi doctori străini și trei bărbați afgani au fost răpiți în provincia nord-estică Badakhshan din Afganistan.

Echipa medicală vizita una dintre clinicile din districtul Yawan, unde drumul a fost distrus de inundații. Cei cinci, două femei străine și trei translatori afgani, călătoreau călare pe măgari, când au fost luați de persoane necunoscute înarmate. ”Am început operațiunile de căutare”, a precizat Lal Mohammad Ahmadzai, purtătorul de cuvânt al poliției din nordul Afganistanului. Deocamdată, numele lor nu au fost date publicității, dar Abdul Marouf Rasekh, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, a spus că aceștia lucrau pentru Medair, o organizație neguvernamentală. Cei cinci făceau parte dintr-o echipă medicală care oferea asistență de specialitate comunităților sărace, izolate, la circa 90 de km de Faizabad. Potrivit oficialilor afgani, cei cinci transportau alimente pentru copii și femei gravide din zonele îndepărtate, muntoase din regiune. Victimele nu au informat autoritățile locale sau forțele de securitate afgane despre călătoria lor în zonă, a precizat Rasekh.  Provincia Badakhshan este considerată una dintre cele mai sigure din țară, dar, în ultimii ani, atacurile talibanilor s-au înmulțit în zonă. Provincia se află la granițele cu Tajikistan, China și Pakistan. Sursa: BBC, CNN