Presa de stat de la Beijing a preluat, ieri, un comunicat al Ministerului Apărării care anunţă trimiterea portavionului Liaoning, modernizat de Forţele Navale chineze în 2012, în prima misiune „în ape internaţionale aflate la distanţă mare", o referire la Pacificul de Vest, scrie Mediafax.

„Este vorba de participarea la un exerciţiu în cadrul planului anual de pregătire", a precizat Administraţia comunistă de la Beijing.

Portavionul Liaoning a efectuat sâmbătă exerciţii navale în Marea Chinei de Est.

Trimiterea portavionului chinez în Oceanul Pacific intervine în contextul recentelor tensiuni dintre China şi Statele Unite, izbucnite după ce preşedintele-ales, Donald Trump, a discutat prin telefon cu liderul Taiwanului, Tsai Ing-wen.

După această convorbire telefonică, Beijingul a avertizat Washingtonul că nu va tolera iniţierea unor relaţii formale între Statele Unite şi Taiwan.