Chestorul Dan Fătuloiu, operat de prof.dr. Ioan Lascăr, la Spitalul Floreasca

Chestorul Dan Fătuloiu, operat de prof.dr. Ioan Lascăr, la Spitalul Floreasca

Chestorul Dan Valentin Fătuloiu, fost secretar de stat în cadrul MAI, s-a internat în această dimineaţă la Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului de Urgenţă Floreasca, din Capitală.

Potrivit unor surse din cadrul unităţii medicale, fostul secretar de stat este pacientul şefului Clinicii de Chirugie Plastică şi Reparatorie, profesor dr. Ioan Lascăr. „Pot să vă confirm că Dan Valentin Fătuloiu este internat în secția pe care o conduc. Mai mult, a fost operat, însă nu dorește să fie divulgate mai multe informații în cursul zilei de astăzi, deoarece se află și sub efectul anesteziei”, a explicat prof. dr. Ioan Lascăr pentru EVZ. Potrivit unor surse apropiate fostului secretar de stat, acesta și-ar fi „reparat” un deget stâmbat de o boală cronică. Dan Valentin Fătuloiu a fost pus la dispoziţia Ministerului Administraţiei şi Internelor la sfârşitul lunii noiembrie 2010 - în urma scandalului legat de tentativa de mituire a sa şi a celui creat în jurul demiterii şefului IPJ Neamţ, Aurelian Şoric.  La acea dată, Fătuloiu a fost înlocuit din funcţia de secretar de stat cu Ioan Dascălu. Ministrul internelor Traian Igaş anunța apoi că fostul secretar de stat va primi un alt post în minister, corespunzător gradului său.