Charles Michael cere României să ajute cu bani Ucraina: „Agresiunea militară a Rusiei riscă să aibă efecte dramatice”
- Sabina Popescu
- 27 mai 2022, 21:32
În circumstanțele Summit-ului Uniunii Europene din perioada 30-31 mai, președintele Consiliului European (CE), Charles Michel, a îndemnat statele membre ale blocului comunitar european, printre care se numără și România, să ajute Ucraina să își acopere necesarul de lichidități. Războiul declanșat de Rusia, energia, securitatea alimentară și apărarea sunt principalele subiecte ce vor fi dezbătute la Bruxelles.
Ucraina dă dovadă de curaj și o demnitate incredibilă în fața Rusiei, este de părere președintele CE, iar asta cu ajutorul Uniunii Europene care, încă din prima zi a războiului, a intervenit în sprijinul Kievului cu ajutoare umanitare, financiare, militare, precum și politice.
Într-o scrisoare adresată membrilor Consiliului European în vederea reuniunii extraordinare a acestora din 30 și 31 mai 2022, Charles Michel a anunțat că, pe durata abordării situației din Ucraina, la sesiune va lua parte și președintele Volodimir Zelenski, una dintre prioritățile europenilor fiind sprijinirea Kievului.
Charles Michel pune accent pe susținerea financiară a Ucrainei
Cu această ocazie, președintele CE a cerut statelor membre ale UE să acorde ajutor financiar Ucrainei, având în vedere situația în care a adus-o războiul declanșat de Vladimir Putin.
„Vom continua să punem presiune asupra Rusiei. Unitatea noastră a fost întotdeauna cel mai puternic atu al nostru. Ea rămâne principiul nostru călăuzitor. (...) Una dintre preocupările noastre cele mai presante este sprijinirea statului ucrainean, împreună cu partenerii noștri internaționali, în ceea ce privește nevoile sale de lichidități.
Vom discuta, de asemenea, despre cum să organizăm cel mai bine sprijinul nostru pentru reconstrucția Ucrainei, întrucât va fi necesar un efort global major pentru a reconstrui țara”, a transmis președintele CE, într-o scrisoare adresată membrilor UE care vor participa la Summit-ul de la Bruxelles.
La reuniune se va discuta și despre situația energetică a statelor membre ale blocului comunitar european, inclusiv despre prețurile care înregistrează scumpiri continue, care afectează atât persoanele fizice, cât și cele juridice.
Ce urmează să se discute la summit-ul de la Bruxelles
„Trebuie să accelerăm tranziția noastră energetică dacă vrem să eliminăm cât mai curând posibil dependența noastră de combustibilii fosili ruși. Pornind de la deciziile luate la Versailles, vom discuta cele mai bune modalități de a face progrese.
Agresiunea militară a Rusiei riscă să aibă un efect dramatic asupra securității alimentare globale. Prețurile alimentelor au crescut și ne confruntăm cu riscuri grave de foamete și destabilizare în multe părți ale lumii. În cadrul reuniunii noastre, vom discuta modalități concrete de a ajuta Ucraina să își exporte produsele agricole folosind infrastructura UE.
Vom vedea, de asemenea, cum să coordonăm mai bine inițiativele multilaterale în această privință. Având în vedere vulnerabilitatea acută a țărilor africane la insecuritatea alimentară, președintele Uniunii Africane, Macky Sall, ni se va alătura prin legătură video pentru a discuta acest subiect”, a mai precizat Charles Michel.
UE investește bani grei în apărare
Președintele CE a reiterat că războiul lui Vladimir Putin a consolidat ambiția europeană de a dispune de o apărare europeană puternică și coordonată, potrivit scrisorii înaintate membrilor UE.
„În martie, am însărcinat Comisia, în coordonare cu Agenția Europeană de Apărare, să prezinte o analiză a lacunelor în materie de investiții în domeniul apărării și să propună orice alte inițiative pentru a consolida baza industrială și tehnologică de apărare europeană. Prioritatea noastră cea mai urgentă este de a coordona eforturile statelor membre de refacere a stocurilor și de construire a unei baze industriale europene”, a mai afirmat președintele CE, Charles Michel, în scrisoarea înaintată statelor membre ale blocului comunitar european.