Social
Cercetătorii s-au întors în timp 15.000 de ani ca să descopere originea unei legături profunde din prezent
Om și câine. Sursă foto: Freepik
Din cuprinsul articolului
Legătura dintre oameni și câini este mai veche decât se credea până acum, potrivit unor cercetări bazate pe ADN antic, care arată că aceste animale erau deja domesticite și integrate în comunități umane încă din timpul ultimei ere glaciare, relatează The Guardian.
Legătura dintre oameni și câini ar putea avea peste 15.000 de ani
Studiul publicat în revista Nature indică faptul că primele dovezi genetice clare ale câinilor domestici sunt cu aproximativ 5.000 de ani mai vechi decât estimările anterioare.
Cel mai vechi exemplar identificat provine din Anatolia, în actuala Turcie, și este datat la aproximativ 15.800 de ani. Rămășițele sale au fost descoperite îngropate alături de rămășițe umane. Un alt exemplar important, o mandibulă veche de 14.300 de ani, a fost găsit în peștera Gough din Somerset, în Marea Britanie, loc cunoscut pentru practici ritualice ale comunităților preistorice.
Anterior, cercetările sugerau că domesticirea câinilor ar fi avut loc în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, iar dovezile genetice directe nu depășeau 10.900 de ani, din cauza dificultății de a diferenția ADN-ul câinilor de cel al lupilor.
Domesticirea câinilor ar fi început în era glaciară
Noile date indică faptul că procesul de domesticire ar fi început mult mai devreme, posibil chiar în timpul ultimei ere glaciare.
„Acest lucru înseamnă că, acum 15.000 de ani, câini cu origini foarte diferite existau deja în toată Eurasia, de la Somerset până în Siberia. Acest lucru ridică posibilitatea ca domesticirea să fi avut loc în timpul ultimei ere glaciare, cu peste 10.000 de ani înainte de apariția oricăror alte plante sau animale domestice”, indică studiul.
Această concluzie sugerează că relația dintre oameni și câini s-a dezvoltat cu mult înainte de apariția agriculturii.
Om și câine. Sursă foto: Freepik
Dificultăți în identificarea câinilor în trecut
Până recent, cercetătorii se bazau în principal pe analiza oaselor pentru a diferenția câinii de lupi, o metodă considerată imprecisă.
„Mult timp, singura modalitate prin care puteam spune dacă ceva era câine sau lup era să ne uităm la oase, ceea ce nu este neapărat foarte fiabil. Cineva spunea: «Este un câine», iar altcineva spunea: Nu, este un lup mai mic”, susțin cercetătorii/
Noile tehnologii de secvențiere genetică au permis însă reconstruirea genomurilor din fragmente foarte mici de ADN, oferind o identificare mult mai clară.
Descoperirile arată că primii câini aveau un aspect apropiat de cel al lupilor de talie mică, cu trăsături ușor diferite, precum boturi mai scurte sau maxilare mai puțin puternice. „Nu ne așteptăm să arate ca un chihuahua”.
Totodată, rasele moderne europene, de la buldogi la labradori, păstrează o parte importantă din moștenirea genetică a acestor câini timpurii.
Hrăniți, îngrijiți și integrați în viața oamenilor
Analizele izotopice realizate pe oasele descoperite în Turcia arată că acești câini aveau o dietă bogată în pește, similară cu cea a oamenilor din acea regiune. Tipare similare au fost identificate și în alte situri din Europa și vestul Asiei. Aceste date indică faptul că animalele nu trăiau întâmplător lângă oameni, ci erau hrănite intenționat și făceau parte din comunități.
În plus, au fost identificate dovezi ale unor legături emoționale. Într-un sit din Pınarbaşı, trei pui de câine au fost găsiți îngropați peste picioarele unui om, într-un mod asemănător ritualurilor funerare umane. În peștera Gough, mandibula unui câine prezenta urme de prelucrare, ceea ce sugerează că animalele ar fi putut fi consumate după moarte, în cadrul unor practici ritualice.
Relațiile genetice dintre câinii descoperiți în diferite regiuni arată că aceștia s-au răspândit rapid în Europa după domesticire. Este posibil ca animalele să fi fost oferite sau schimbate între grupuri umane.
„Faptul că oamenii făceau schimb de câini atât de devreme înseamnă că aceste animale trebuie să fi fost importante”.
Rolul câinilor în comunitățile preistorice
Specialiștii consideră că aceste animale aveau un rol esențial, ceea ce explică grija și resursele investite în creșterea lor.
„Trebuie să fi avut un rol dincolo de cel de animale de companie. Este greu de crezut că ar fi hrănit acest carnivor destul de mare doar din bunătate, pentru că arată drăguț.”
Câinii ar fi contribuit la eficiența vânătorii sau ar fi funcționat ca sistem de avertizare împotriva prădătorilor, consolidând o relație care avea să devină una dintre cele mai durabile dintre oameni și animale.
