În timp ce lucrările la primul tronson din viitoarea şosea de centură a Timişoarei au fost sistate vinerea trecută, ca urmare a falimentului în care a intrat firma de consultanţă japoneză CPC Inc, guvernul a aprobat în ultima şedinţă finanţarea celuilalt tronson al obiectivului.
„Consultanţa va fi în continuare asigurată, iar lucrările vor putea continua. Între timp, se va căuta o soluţie de asigurare a consultanţei, iar cea propusă momentan este preluarea consultanţei de către Search Corporation, deja implicată în proiect“, a explicat Ioan Maliţa, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Astfel, executivul aprobă demararea procedurilor pentru inelul de sud al şoselei de centură a Timişoarei, iar finanţarea va fi asigurată din bugetul de stat. Este vorba despre tronsonul care va închide inelul sudic de centură al municipiului, de la Calea Aradului până la Calea Lugojului.
În acest sens, CNADNR trebuie să înceapă procedurile de licitaţie şi contractări de lucrări. Pentru ca guvernul să garanteze banii pentru încheierea şoselei de centură a Timişoarei, peste 12.000 de timişoreni au semnat o petiţie şi o solicitare în baza Legii 544, care au ajuns deopotrivă pe masa guvernului şi a ministrului transporturilor, într-o campanie demarată din luna mai de omul de afaceri Emil Cristescu.