Transfăgărăşanul, recomandat de cititorii publicaţiei „The Guardian”

Transfăgărăşanul, recomandat de cititorii publicaţiei „The Guardian”

Cotidianul britanic publică, azi, la rubrica "Sfaturile cititorilor: drumuri europene", mai multe opinii referitoare la diverse trasee de pe continent. O cititoare, care semnează Lucy RM, povesteşte despre cât de impresionant este Transfăgărăşanul.

Cel mai fascinant traseu rutier din Europa este în România - de la pajiştile din Cârţişoara, peste vârfurile acoperite de zăpadă ale munţilor Făgăraş, printr-un tunel înfricoşător lung de 887 de metri, treci pe lângă lacuri şi cascade - apoi urmează cea mai frumoasă parte: coborârea pe şoseaua şerpuită, cu mai multe curbe decât ar părea că este posibil", scrie „The Guardian”. Este descris şi „marele final" al traseului: pe lângă Poenari - fosta cetate a lui Vlad Ţepeş. Este un drum renumit printre motociclişti, care-l consideră cel mai bun din Europa, dacă nu din lume. Cititorii ziarului mai recomandă un traseu pe malurile Dunării, prin Ungaria şi Cehia, pentru studenţi şi tineri doritori de aventură, în căutarea unor vacanţe ieftine. De asemenea, sugerează un concediu petrecut în Franţa, în zonele viticole sau în mijlocul unor peisaje minunate, pe Coasta Amalfi din Italia.