Cei de la Coldplay consideră că nu au rivali când vine vorba de premii
- Măd ălina Piloff
- 22 februarie 2012, 14:23
Formația a plecat aseară acasă cu trofeul pentru Cel mai bun grup la BRIT Awards. Chris Martin crede că asta s-a întâmplat, nu neapărat pentru că sunt cei mai buni, ci pentru că sunt singurii care se luptă pentru trofeu, scrie contactmusic.com.
Este pentru a treia oară când grupul britanic primește acest premiu. "Alte trupe se scot singure din competiție, noi suntem singurii care mai încercăm. Blur nu mai este, nici Pulp. Oasis nu mai este. Radiohead nu este interesată, ar câștiga în fiecare an dacă ar vrea. Take That sunt în vacanță", a făcut Chris Martin o listă a formațiilor britanice care ar merita trofeul. Chiar dacă au câștigat 44 de trofee până acum, solistul formației spune că mai au multe de realizat. El a glumit pentru BANG Showbiz spunând că: "Am vrea să primim un contract pentru o campanie mare de modelling, asta ar fi cool".