Ceasuri care fac de toate

Ceasuri care fac de toate

Aceste "bijuterii" dau bine purtate la mână, fie că pedalezi pe bicicletă, fie că eşti la o întâlnire cu partenerii de afaceri.

Cei care doresc să-şi îmbunătăţească performanţele atletice şi condiţia fizică au nevoie de un ceas care să facă mai mult decât să arate ora exactă. Există ceasuri „totul în unul“, care pot ajuta utilizatorii cu informaţii diverse, de la cronometru, puls, caloriile arse, până la zona exactă prin GPS. Multe dintre ele pot fi conectate la computer pentru a fi descărcate rapoarte detaliate privind antrenamentele. Ulterior, acestea pot fi comparate pentru a se vedea evoluţia sportivilor sau a utilizatorilor amatori. Unele se încarcă de la lumina soarelui, se pot sincroniza cu ceasurile atomice, pot măsura ritmul cardiac sau pot arăta altitudinea şi distanţele între anumite obiective. Preţul unui astfel de ceas nu este însă deloc de neglijat. MICROTEHNOLOGIE Casio G-Shock Atomic Solar watch REZISTENT. Este ideal pentru cei care practică crosul, cei care merg cu bicicleta pe munte sau pentru înotă tori. Se poate încărca de la lumina soarelui sau de la lumină artificială, are alarme multiple şi indică ora exactă din mai multe zone de pe planetă. Se poate sincroniza cu ceasurile atomice, unele dintre cele mai precise instrumente de măsurare a timpului existente în lume. Rezistă la şocuri şi poate fi scufundat până la o adâncime de maximum 200 de metri, fără a lua apă „la bord“. (Preţ: 252 de lei, pe voinic.ro) CicloSport HAC 4 Plus PENTRU CICLIŞTI. Măsoară ritmul bătăilor inimii, altitudinea, viteza de deplasare, cadenţa şi distanţa parcursă. Este un „partener“ de nădejde pentru cei care practică ciclismul, triatlonul sau maratonul. Memoria internă este impresionantă - poate stoca 64 de ore de date. Aceasta poate fi apoi descărcată pe PC şi analizată cu ajutorul softului furnizat de producător odată cu ceasul. Acest dispozitiv a fost folosit la antrenamente de multiplul câştigător al Turului Franţei la ciclism, americanul Lance Armstrong. (Preţ: 250 de dolari) Freestyle MacDaddy ACVATIC. Destinat practicanţilor de sporturi acvatice. Ecranul dual arată ora în două zone diferite ale planetei. Include un cronograf. Conceput pentru a rezista la apă sărată, are alarme multiple, ecran iluminat din spate şi garanţie de 10 ani. Este destul de greu, iar ecranul împărţit în două pune probleme de acomodare la început. Pentru cei pasionaţi de gadgeturile personalizabile, MacDaddy vine în cinci culori diferite. (Preţ: 52 de dolari, amazon.com) Garmin Forerunner 201 CU GPS. Este unul dintre cele mai avansate ceasuri existente. De fapt, este un minicomputer. Poate stoca peste 5.000 de cronometrări în memorie, oferă tonuri de setări şi un soft care îţi permite să descarci datele din el pe computerul personal. Mai mult, include funcţii de localizare prin satelit (GPS), arată altitudinea şi distanţele între anumite obiective. Ecranul LCD este uşor de citit la lumina soarelui, iar noaptea poate fi iluminat. La părţile mai puţin bune amintim faptul că pierde uneori semnalul GPS sau indică altitudinea eronat. (Preţ: 550 de lei, garmin.ro) Highgear Axis PRIETENUL ALPINIŞTILOR. Are un design plăcut, include compas digital, barometru, altimetru şi cronograph. Pentru a funcţiona cu precizie, compasul digital trebuie recalibrat frecvent, conform instrucţiunilor din manual. Este rezistent la apă la adâncimi de până la 30 de metri. Nu oferă însă informaţii despre ritmul cardiac şi nici posibilitatea de a descărca datele despre antrenamente în computer. Ţintele acestui ceas sunt căţărătorii şi alpiniştii. (Preţ: 140 de dolari, backcountry.com) Nike Triax Elite HRM/SDM SCUMP. Măsoară cu precizie bătăile inimii, distanţa şi viteza. Soft excelent, mijloceşte transferul de date spre computer la viteze mari. Este uşor de folosit, însă nu are GPS şi are un cost „piperat“. A fost conceput pentru alergătorii de performanţă. Materialele din care este construit, inox şi policarbonaţi, îi conferă o rezistenţă sporită. Este destul de greu, iar designul său ar putea pune probleme de acomodare, mai ales din cauza ecranului eliptic. (Preţ: 370 de dolari, seejanerun.com)