În urma comunicării rezultatelor referendumului privitor la apartenența Marii Britanii la blocul comunitar, primul-ministru britanic a anunțat că va demisiona în luna octombrie a acestui an. 

Parlamentarii laburiști au adoptat marți, 28 iunie, o moțiune de neîncredere în liderul formațiunii, Jeremy Corbyn, acuzându-l că nu s-a implicat suficient în campania pentru rămânerea țării în Uniunea Europeană, scrie Agerpres. Cu toate acestea, Jeremy Corbyn, liderul opoziției a declarat că nu intenționează să renunțe la funcția sa.

'Am fost ales în mod democratic lider al partidului nostru pentru un nou fel de politică, de 60% din membrii și susținătorii Partidului Laburist, și nu îi voi trăda demisionând', a afirmat el, într-un comunicat.

Premierul David Cameron a cedat și a reacționat nervos în timpul ședinței, cerându-i să respecte decizia colegilor săi şi să elibereze poziţia de conducere a laburiştilor.

'Pentru numele lui Dumnezeu, omule, pleacă!', a declarat acesta, nervos. 

Te-ar putea interesa și: