Ce pierderi le provoacă angajatorilor salariaţii obezi din SUA
- Adam Popescu
- 8 octombrie 2010, 18:28
Circa 73,1 miliarde de dolari anual îi costă pe angajatorii americani salariaţii obezi, din cauza unei productivităţi mai reduse, explicată printr-o sănătate mai fragilă, relevă un studiu publicat vineri în Journal of Occupational and Environmental Medicine, citat de AFP.
"Această sumă ar echivala cu plata anuală suplimentară a 1,8 milioane de persoane, cu un salariu anual de 42.000 de dolari, ceea ce corespunde în mare salariului anual mediu al unui american", scrie în revista americană Eric Finkelstein, cercetător la Duke-National University din Singapore, potrivit Agerpres. Pentru a ajunge la această cifră, Finkelstein şi echipa lui au contabilizat cheltuielile medicale, cea mai slabă productivitate şi absenţele salariaţilor obezi. Pierderea productivităţii este măsurată calculând timpul scurs între momentul în care salariatul soseşte la locul de muncă şi cel în care începe să lucreze efectiv. La acesta se adaugă timpul pe care acelaşi salariat îl petrece fără să-şi îndeplinească sarcinile din cauza pierderii concentrării, a oboselii sau a distracţiilor. Datele care au stat la baza studiului au fost reunite din răspunsurile date de salariaţii înşişi la întrebările puse despre zilele de absenţă sau pierderea productivităţii din motive de sănătate. Potrivit unui studiu publicat luna trecută, obezitatea costă în fiecare an economia americană cel puţin 215 miliarde de dolari, indiferent dacă este vorba despre costuri directe (de tipul cheltuielilor medicale) sau indirecte (de genul pierderii productivităţii).