Ce le-a oferit Erdogan arabilor pentru a primi „cadoul” de 50 de miliarde de dolari
- Dragoș Lefterescu
- 23 iulie 2023, 15:29
Țările din Golf au alungat „spectrul” FMI de deasupra Turciei - Turcia și Emiratele Arabe Unite îşi aprofundează cooperarea în energie, transport, infrastructură, logistică, imobiliare, industria de apărare și inteligență artificială
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan pare să-şi fi îndeplinit principalul obiectiv al celui de-al treilea mandat prezidențial, la doar 60 de zile de la al doilea tur, după ce ieri s-a întâlnit cu cel mai puternic om al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan. La sfârşitul unui turneu care a cuprins, printre altele, vizite în Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, președintele turc și-a asigurat o injecție puternică de lichiditate, care schimbă radical peisajul economiei în cădere a Turciei, scrie Proto Thema.
Concret, Erdogan se întoarce din Emiratele Arabe la Ankara cu acorduri în valoare de 50 de miliarde de dolari, rezolvând impasul fără precedent, la care ajunsese atât din cauza izolării sale internaționale, cât și din cauza prăbușirii lirei turcești. De altfel, faptul că a revenit la masa negocierilor, jucând un rol esențial în aderarea Suediei la NATO, a înlăturat imaginea unei puteri regionale izolate și amenințătoare pe care Turcia și-o construise până în acel moment, transmiţând, printre altele, un semnal piețelor internaționale.
Astfel, chiar dacă Recep Tayyip Erdogan avusese grijă ca din primele zile ale realegerii sale să aibă câteva contacte inițiale cu țările din Golf pentru a măsura starea de spirit, totuși perspectiva aderării Suediei la Alianța Nord-Atlantică cu consimţământul Ankarei a adus Turcia mai aproape de imaginea sa modernă, eliberând și relaţiile cu țările din Golf.
Acordul semnat între Turcia și Emiratele Arabe Unite
Drept urmare, președintele Turciei și puternicul şeic al Emiratelor Arabe Unite au semnat ieri 13 acorduri cu o valoare ce depășește 50 de miliarde de dolari, anunțând în același timp crearea unui consiliu strategic la nivel înalt, prezidat de cei doi lideri.
În ceea ce privește domeniile de politică pe care Turcia și Emiratele Arabe Unite le au în vedere, acestea includ aprofundarea cooperării în domenii precum: energie, transport, infrastructură, logistică, comerț electronic, finanțe, sănătate, alimentație, turism, imobiliare, construcții, industria de apărare, inteligență artificială și tehnologii avansate. Suma totală a celor 13 acorduri care au fost semnate se ridică la 50,7 miliarde de dolari, aproximativ un sfert din PIB-ul Greciei. Aceste acorduri, după cum notează Al-Monitor, vin în completarea acordului comercial semnat în martie, care este evaluat la 40 de miliarde de dolari.
Președintele turc a fost însoțit de o numeroasă delegație formată din membri ai guvernului, printre care și ministrul de externe Hakan Fidan și ministrul apărării Yasar Güler, precum și din aproximativ 200 de oameni de afaceri. În declarațiile sale, după cum relatează Anadolu, Erdogan și-a exprimat bucuria de a vizita din nou Abu Dhabi. El a subliniat, de asemenea, că relaţiile dintre cele două ţări vor atinge nivelul de parteneriat strategic odată cu memorandumul comun de înţelegere care va fi semnat. El a anunțat chiar și un Forum pentru Comerț și Investiții pentru această toamnă, subliniind totodată prezența Forțelor Aeriene din Emiratele Arabe Unite la exercițiul internațional Anatolian Eagle 2023 cu 4 aeronave F16 și 80 de militari.
Relațiile nu mai sunt atât de încordate
Aceasta este prima vizită regională a lui Erdogan de la realegerea sa în luna mai şi a avut scopul de a revitaliza economia țării sale.
După ani de rivalitate, relațiile dintre Turcia şi Emirate s-au îmbunătățit semnificativ începând cu anul 2021, ca parte a unei „ofensive de curtoazie” lansată de Turcia pentru a repara relațiile cu foști rivali regionali precum Emiratele Arabe, Arabia Saudită, Egiptul și Israelul. Scopul este, în mare măsură, atragerea de capital străin, întrucât Turcia se confruntă cu o situație economică dificilă.
Comerțul total dintre Emiratele Arabe Unite și Turcia (excluzând petrolul) a atins 19 miliarde de dolari în 2022, în creștere cu 40% față de anul precedent și cu 112% din 2020 până în 2021. Acordul încheiat în luna martie va duce, de asemenea, la o creştere a exporturilor Emiratelor Arabe către Turcia cu 21,7%. (Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR)