Ce are prefectura cu mielul?

Ce are prefectura cu mielul?

Supăraţi că anul ăsta e interzis tăiatul mieilor în Capitală, 70 de ciobani şi-au luat animalele şi s-au dus să-şi ceară înapoi târgul de la Apărătorii Patriei.

Prefectul Capitalei, Cătălin Deaconescu, a stabilit ieri constituirea unei comisii mixte cu autorităţile sanitar-veterinare, ca să preîntâmpine practica din anii trecuţi, a tăierii mieilor pe maidane, lângă pieţe. Conform noilor reguli, bucureştenii vor cumpăra carne de miel doar din măcelării, sacrificarea putând fi făcută numai în afara oraşului.

De cealaltă parte, directorul de la Direcţia de Administrare a Pieţelor Sectorul 4, Vasile Savu, spune că, din punctul lui de vedere, tăierea mieilor s-ar putea face, la fel ca anul trecut, în spaţiul special amenajat de lângă Piaţa Sudului. „Până nu vine ceva de sus, cum a fost şi anul trecut, n-o să facem nimic. Probabil că o să încropim ceva pe genunchi şi anul ăsta, în loc să fi stabilit asta dinainte“, se arată Savu încrezător în viitorul asomării mieilor la Apărătorii Patriei.

Surprins, edilul Adrian Inimăroiu le-a spus ciobanilor că aşteaptă răspuns de la prefectură şi că în această dimineaţă vor şti dacă se vor sacrifica sau nu miei la Apărătorii Patriei.

Ne puteți urmări și pe Google News