Clinica în care a murit o fetiță de doi ani nu ar fi avut dotările necesare pentru efectuarea anesteziei
- Mădălina Sfrijan
- 15 noiembrie 2025, 19:33
Injecție anestezie. Sursa foto: FreepikApar noi detalii despre cazul fetiței care a murit pe scaunului stomatologului. Clinica stomatologică din București nu avea dotările minimale necesare pentru efectuarea procedurii de anestezie generală, a afirmat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Clinica stomatologică nu ar fi avut autorizațiile necesare
Conform informațiilor apărute în ultimele zile, clinica stomatologică urma să obțină autorizația pentru sediul respectiv. Sâmbătă, ministrul Rogobete a explicat că unitatea nu avea condițiile necesare pentru efectuarea unei astfel de proceduri medicale complexe.
„Şi cei la Constanţa au susţinut că aveau toate autorizaţiile în regulă. Eu nu am spus că nu aveau autorizaţiile în regulă, eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate. Adică mai exact în autorizaţie apăreau toate în regulă, iar în realitate nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea acorda anestezie generală în cazul intervenţiilor stomatologice”, a arătat ministrul într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Alexandru Rogobete. Sursa foto: Facebook/Alexandru Rogobete
Când va fi finalizat raportul
Ministrul a declarat că raportul Corpului de Control și al Inspecției Sanitare de Stat va fi finalizat la începutul săptămânii.
„Luni voi avea raportul Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii finalizat şi atunci voi comunica, evident, care este rezultatul lor şi în ce direcţie voi merge din punct de vedere administrativ, dar nu omiteţi că acolo este şi o anchetă a Parchetului General în desfăşurare. Practic, noi vom preda către aceştia toate documentele”, a explicat el.
Clinica stomatologică, mesaj legat de autorizații
Reprezentanții clinicii stomatologice din Sectorul 3, București, unde joi o fetiță de 2 ani a murit în urma unei anestezii generale, au afirmat că procedurile de sedare profundă realizate în ultimii ani au avut loc într-o unitate care deținea toate autorizațiile și avizele necesare, emise de instituțiile competente.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în cursul zilei de vineri, dorim să formulăm câteva precizări, cu toată responsabilitatea şi cu deplin respect faţă de tragedia pe care o traversăm împreună cu familia îndurerată. Suntem profund marcaţi de cele întâmplate şi cooperăm integral cu autorităţile pentru clarificarea completă a situaţiei. Pentru corecta informare a publicului, menţionăm că activităţile de sedare profundă, desfăşurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unităţi care a funcţionat în baza autorizaţiilor şi avizelor necesare, eliberate de instituţiile competente”, au anunțat reprezentanții clinicii.
De asemenea, aceștia adaugă că au făcut investiții în echipamente moderne de sedare.
„De asemenea, în procesul de extindere a activităţii, clinica a investit în noi spaţii medicale şi echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare şi autorizare pentru aceste spaţii sunt în desfăşurare, conform etapelor legale prevăzute. Aceste demersuri au fost cunoscute şi monitorizate de instituţiile abilitate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă”, mai arată sursa.
Ce spunea ministrul Sănătății
Vineri, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că autorizațiile pentru acea clinică nu au fost emise corespunzător, existând spații care nu respectă normele și legislația în vigoare privind funcționarea unui cabinet ce oferă anestezie intravenoasă.
„Din datele preliminare pe care le am, lucrurile, din nou, nu stau foarte bine, în sensul în care autorizaţiile nu sunt emise corespunzător. Sigur, nu am încă un raport final, dar din ce ştiu de la echipa mea care se află la faţa locului, există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului”, spunea Rogobete.