Catedrala Națională găsește 5.000 de măști în criptă

Catedrala Națională găsește 5.000 de măști în criptă

Catedrala Națională din Washington a donat aceste măști respiratorii spitalelor locale. Măștile fuseseră ascunse într-o zonă de depozitare din cripta catedralei.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții catedralei au spus că măștile N95 au fost achiziționate „în urmă cu mai bine de zece ani” în scopul ca preoții să poată continua slujba în situația unei epidemii de gripă aviară. Măștile au fost descoperite recent, în timpul unor lucrări de rutină, relatează ABC7 News.

După ce au primit confirmarea din partea autorităților de sănătate că măștile sunt încă sigure de utilizat, responsabilii catedralei le-au donat Spitalului Universitar MedStar Georgetown și Spitalului Național pentru Copii din apropiere.

„Suntem încântați să putem oferi ceva din această catedrală, chiar dacă clădirea este închisă, ceva care poate ajuta o mulțime de oameni minunați”, a declarat reverendul Randolph Hollerith,  potrivit televiziunii locale WJLA.

În timp ce lumea se confruntă cu pandemia Covid-19, importurile de materiale medicale esențiale, inclusiv măștile N95, au scăzut brusc în ultimele săptămâni din cauza închiderii fabricilor din China, unde producătorii au fost obligați să asigure aprovizionarea internă, în defavoarea exporturilor.

Săptămâna trecută, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și-au actualizat directivele, spunând că spitalele care duc lipsă de măști ar trebui să ia în considerare modalitățile de a le reutiliza sau a le înlocui cu alte articole, cum ar fi eșarfele sau bandanele.

Ne puteți urmări și pe Google News