Casa Unirea, plină de nereguli. Majoritatea produselor nu erau de la producătorii autohtoni

Casa Unirea, plină de nereguli. Majoritatea produselor nu erau de la producătorii autohtoni Casa Unirea cu produse româneşti. Sursa foto: Facebook

Casa Unirea are rolul de a comercializa produse românești la prețuri mici. Dar, în urma unui control din partea MADR s-a descoperit o proporţie mai mare cu produse din import.

Casa Unirea, plină de nereguli. Mai exact, Direcţia de control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a constatat deficienţe şi nereguli în activitatea managementului societăţii Casa Română de Comerţ Agroalimentar. Au fost descoperite facturi neîncasate, în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, sau comercializarea într-o proporţie mai mare a produselor din import decât a celor provenite de la producătorii autohtoni.

Casa Unirea, plină de nereguli în urma controalelor din partea MADR

Controlul a scos la iveală faptul că din suma totală de mărfuri facturată de Casa Unirea pe parcursul anului 2023, în valoare de aproximativ 79,6 milioane de lei, societatea a încasat aproximativ 26,6 milioane de lei până la data de 10 ianuarie 2024. Astfel, Casa Unirea înregistrează facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, rezultate din derularea contractelor cadru de furnizare de produse.

„Peste 95% din această sumă reprezintă sume aferente facturilor neîncasate provenind de la 14 societăți comerciale partenere (clienți). Precizăm că din suma de 53 milioane de lei, aproximativ 45 milioane lei reprezintă facturi neîncasate de la 3 societăți comerciale. Termenele scadente aferente facturilor emise de către societatea Casa Unirea înregistrează și peste 100 de zile întârziere, cea mai veche factură emisă și neîncasată având scadența la data de 24.07.2023”, se arată în documentul transmis de Ministerul Agriculturii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sursa foto: Facebook

Ce spune directorul general al societăţii

Directorul general al societății Casa Unirea nu a putut prezenta documente privind inițierea vreunui demers în vederea calculării și facturării penalităților de întârziere conform prevederilor contractuale.

În plus, ca urmare a solicitărilor echipei de control, directorul general al societății a comunicat faptul că au fost inițiate demersuri pentru notificarea debitorilor, iar la data de 29.12.2023 au fost depuse în bancă instrumentele de plată - bilete la ordin și file CEC.

„La data de 15.01.2024, instrumentele de plată (file CEC și bilete la ordin) au fost însă retrase de către directorul general al societății Casa Unirea, deși acesta se afla în concediu de odihnă în perioada 03-19.01.2024. Prin acest demers a fost împiedicată recuperarea sumelor restante de la clienții societății, directorul general acționând împotriva intereselor societății Casa Unirea”, au transmis reprezentanții MADR.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sursa foto: Faccebook.

Când a fost înfiinţată Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o societate naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională.

Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, respectiv în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros.

Activitatea societăţii a fost reluată în luna octombrie 2022, în al doilea mandat al lui Petre Daea, după trei ani de întrerupere, odată cu semnarea unui prim contract cu producătorii agricoli pentru 100 de tone de legume.