Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Acum câţiva ani a apărut la Editura Albatros, condusă pe atunci de Georgeta Dimisianu, „Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii“, de Isabelle Bricard, o carte de citit cu sufletul la gură.
Celebrităţi din toate domeniile (francezi, desigur, cu precădere) aflate în faţa morţii: cuvinte, gesturi, contexte, mesaje pentru cei dragi şi pentru posteritate. O carte care ar merita să fie reeditată.
Oarecum pe modelul acesteia, Cornel-Constantin Ilie (31 de ani, profesor de istorie, muzeograf, redactor la revista „Historia“, astfel încât presupun că tot la îndemnul doamnei Dimisianu), a realizat un dicţionar de „Români celebri în faţa morţii“, supraintitulat „Între Bellu şi Montparnasse“ şi apărut la Editura Historia. Destine, cuvinte testamentare, statistici, epitafuri, a căror lectură face cât un roman istoric.
Mai întâi te copleşesc statisticile. Avem în istorie 57 de domnitori morţi în exil, mulţi ucişi, majoritatea decapitaţi, dintre care 20 numai la Istanbul. Avem 29 miniştri omorâţi în zorii stalinismului românesc, în închisorile de la Sighet şi Aiud (printre ei C. Argetoianu, M. Manoilescu, C.I.C. Brătianu, Ion Mihalache, Istrate Micescu, Ion Cămărăşescu, Mircea Cancicov, Aurelian Bentoiu). Avem 27 de personalităţi răpuse de tuberculoză, ftizie, cancer pulmonar, de la Bălcescu, C.A. Rosetti, Cârlova, Nicolae Filimon, Gheorghe Lazăr şi Ciprian Porumbescu la Panait Istrati, Gib Mihăescu, Rebreanu şi Amza Pellea. Suntem, am impresia, ţara europeană cu cei mai mulţi premieri asasinaţi (patru).
Dai, apoi, de o mulţime de nume şi informaţii uitate, neştiute sau ignorate, din manualele de istorie şi literatură. Patru ani de nebunie până la moarte, în cazul lui Grigore Alexandrescu. Patru ani de paralizie până la sfârşitul vieţii lui Cezar Bolliac. Sinuciderea lui Petre Andrei (4 octombrie 1940) în momentul în care poliţia legionară i-a bătut la uşă. Alexandru Odobescu se sinucide cu morfină, din iubire, la 61 de ani. Tulburătoarea istorie cu Dimitrie Anghel, Şt. O. Iosif şi Natalia Negru. Ştiam de mult despre superba atitudine a mareşalului Antonescu în faţa plutonului de execuţie, dar nu ştiam de cuvintele lui Mihai Antonescu: „Cer ca biblioteca mea, dacă se poate, să rămână Facultăţii de Drept din Bucureşti“, ori ale lui Gheorghe Alexianu, în aceeaşi zi de iunie 1946: „Doresc neamului românesc să-şi îndeplinească idealurile pentru care cad eu astăzi aici“. Domnitorul Gheorghe Bibescu moare la Paris, în iunie 1873, într-un accident de trăsură, zdrobindu-şi capul de gratiile gardului de la Tuilleries. Elena Lupescu înmormântată alături de Carol al II-lea, iulie 1977, pe sarcofag fiindu-i scris: „Alteţa Sa Regală, principesa Elena a României“. Trupul lui Antim Ivireanu este ciopârţit şi aruncat în apele Tundjei (afluent al Mariţei), undeva în Bulgaria. Ilarie Chendi se sinucide prin defenestrare. Aristide Demetriad moare pe scenă, la 21 februarie 1930, jucând în „Trandafirii roşii“. G. Ibrăileanu e înmormântat în acordurile Simfoniei a 6-a de Beethoven, iar Nichita Stănescu - însoţit de rostirea lui Ioan Alexandru, care a recitat „Elegia a opta, Hiperboreeana“.
Impresionante mi s-au părut epitaful lui Bacovia („Aici sunt eu, un solitar, ce-a râs amar şi-a plâns mereu. Cu-al meu aspect, făcea să mor, căci tuturor păream suspect“), una dintre dorinţele testamentare ale marelui neurolog Gheorghe Marinescu („Nici o floare, nici un discurs. Acei care m-au iubit să întrebuinţeze banii pentru cei săraci şi vorbele bune pentru a încuraja pe suferinzi“), epitaful lui Nicolae Paulescu („Doamne, iartă-i, că nu ştiu ce fac!“), dar în special ultima dorinţă vestimentară, sublimă cochetărie pentru eternitate, a Mariei Tănase: „pe cap să mi se pună colţarul de pichet alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi, fără pantofii care m-au chinuit toată viaţa. Aş vrea ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate pentru tratament. Mi-e dor de odihna fără sfârşit, de linişte, de tăcerea pietrelor. Aş vrea să mă îmbrăcaţi cu rochia albă şi să mă duceţi acasă. Vă rog să nu mă plângeţi, să nu faceţi zgomot!“.
Recomandările noastre
