Captură de ţigări şi petarde

Captură de ţigări şi petarde

Poliţiştii hunedoreni au efectuat ieri percheziţii în zona municipiului Brad vizând domiciliile a 20 de persoane suspectate că se ocupau cu contrabanda de ţigări. În locuinţele a 13 dintre suspecţi au descoperit în total aproape peste 7.200 de pachete de ţigări netimbrate, aduse din Serbia şi Republica Moldova.

La captura de ţigări se adaugă şi una de petarde din categoria materialelor explozibile interzise de lege. Este vorba despre aproape 20.000 de astfel de obiecte. Trei dintre suspecţi sunt domiciliaţi în judeţele Arad, Timiş, respectiv Mehedinţi. Persoanele incriminate sunt cercetate în stare de libertate pentru, evaziune fiscală, contrabandă şi nerespectarea regimului materialelor explozibile. Anchetatorii spun că, deocamdată, nu au stabilit valoarea exactă a prejudiciului adus statului de către aceştia.

Ne puteți urmări și pe Google News