Candidatul PSD la primăria Mădulari, Vâlcea, A MURIT

Candidatul PSD la primăria Mădulari, Vâlcea, A MURIT

Candidatul PSD la primăria comunei vâlcene Mădulari, Sorin Zamfirescu, a decedat, aseară, în urma unui infarct. Legea electorală nu le mai permite pesediștilor să avanseze numele altui candidat.

"Suntem în stare de şoc, cred că este una din cele mai mari lovituri pe care am primit-o, Sorin era prietenul nostru şi era iubit de comunitate, avea şanse mari de deveni primarul acestei comune. Azi vom deplasa o delegaţie la Mădulari. Este inoprtun şi prematur să discutăm acum despre ce vom face în campania electorală, ştim că legea nu ne permite să avansăm numele unui alt candidat", a precizat Ion Câlea, președinte al organizației PSD Vâlcea.

Contactat telefonic, prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu a declarat că numele candidatului PSD nu va mai fi tipărit pe buletinul de vot.

Şi în anul 2008 în judeţul Vâlcea la alegerile locale s-a mai produs o situaţie similară, candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea, conservatorul Dumitru Buşe, preşedintele în funcţie al instituţiei, a decedat cu patru zile înaintea scrutinului.

Ne puteți urmări și pe Google News