In regimul comunist, Florian Cormos si Vasile Rus au condus lagare si inchisori politice. Acum se simt jigniti de acuzatia de genocid, iar unul spune ca ar mai alege o data aceeasi cale.

Capitanul (in rezerva) Florian Cormos a „administrat”, in anii ‘50, destinele puscariasilor politici trimisi la Canal, coloniile Cernavoda, Capu Midia sau Saligny.

In prezent, locuieste intr-un apartament din Oradea, prin grija fiicei sale. Fost comandant de lagar, batranul de 80 de ani se simte victima perfecta. In adolescenta a fost deportat in Ungaria, unde a muncit ca sclav. In tinerete, visa sa ajunga militian, insa a devenit cadru de conducere in Directia Generala a Penitenciarelor (DGP).

Mai nou, capitanul (r) Cormos solicita intelegere pentru trecutul sau si pleaca de la cea mai convenabila premisa: „Noi eram niste executanti, niste nenorociti de oameni care trebuia sa stam acolo, langa detinuti”.

„Ma simteam bine la Cernavoda”

EVZ: In 1950, la Capu Midia, ati fost sef Birou productie. Ce insemna? Florian Cormos: Dimineata, la apel, scoteam detinutii la munca si mergeam pe santier. Erau dintre cei fara condamnari. Securistul facea o informare despre X ca a facut si a dres si lua doi ani la Canal, la roaba, tarnacop si sapa, zece ore.

Corneliu Coposu vorbea despre norma dubla de la Capu Midia, despre lucrul la -25 de grade cu mainile goale, despre faptul ca se hraneau cu insecte... Nu, nu, nu... Aveau 3.200 de calorii, va dati seama? 

Ati fost si la Cernavoda, si la colonia de femei Saligny. Asa rau mi-a parut ca m-au mutat, caci ma simteam bine la Cernavoda! Parca m-au lovit in cap, deoarece munca cu femeile era enorm de grea. Aveau o baraca si apa, dormitor cu paturi suprapuse si cearsafuri. Le trimiteam mai mult la gradinarit. Iarna mergeau cu roaba dupa radacini pe Valea Carasului. Dar femeia sa lucreze cu lopata si cu roaba?! Dar alea politice, care n-au muncit in viata lor, cum sa faca norma? Le duceam la camp doar asa, de forma.

Adica sa va acoperiti ca respectati ordinul de a le pune la munca. Da, bineinteles.

Ati avut decese? Nimic. Din contra, o femeie, care si-a ascuns sarcina, a si nascut. Copilul a trait vreo luna, nu stiu, cam o juma’ de kilogram a avut. Nu a avut zile. Am chemat legistul sa vada treaba si i-am facut inmormantare ca la oricare. Deci, in loc sa se moara, s-a nascut. Cand s-a desfiintat colonia, dupa raportul facut de mine, am sarit in sus de bucurie. Era o anomalie si pentru cele care faceau paza, sa care automatul in spinare. Iata tortionarul care am fost eu! Dar de la Cernavoda mi s-au tras mie relele. 

 In ce sens? S-a primit ordin ca detinutii cu pedepse mici, sub cinci ani, sa vina la Cernavoda. Astia erau cei mai istoviti. Si a dat dizenteria printre ei, iarna, ca intr-o luna am avut peste 20 de decedati. Eu am raportat situatia si carui fapt se datora.

Si care era cauza? Pai, conditiile si istovirea oamenilor. Mai mult, vine ordinul ministrului de interne, Pavel Stefan, din 1953, ianuarie, 20: detinutii care nu indeplinesc normele de munca primesc 2.000 de calorii, de la 3.200. Ce ordin a fost asta? Si il intreaba un comandant: „Tovarase ministru, ce facem cu bolnavii?”. Raspuns de ministru: „Acolo sa-i faceti sanatosi!”.

„Cine sa-i bata, ca n-aveai timp?” Nu l-ati contrazis? Cum sa-i raspunzi ministrului altceva? A venit la mine, la Cernavoda, dupa doua saptamani: „Ai pus in aplicare ordinul meu? Tovarase ministru, n-am reusit inca. No, lasa ca o sa vezi tu!”. Ce puteam sa zic? M-am conformat apoi, dar nu am reusit in totalitate.

Dizenteria si bolile au inceput in aceeasi perioada? Da. Bolnavii nu mai incapeau la infirmerie. Se spune ca detinutii erau omorati, ingropati cu excavatoarele. Baliverne.

u Dar marturiile fostilor detinuti politici care sustin contrariul? w Vaai, vaai! Unul sa spuna ca a fost batut pe Canal... Da’ cine sa-i bata, ca n-aveai timp.

ASTEPTARI „Sper ca vor fi intelegatori”

Impotriva dumneavoastra s-a facut totusi plangere penala. Eu inca sper ca vor fi oameni intelegatori si ca nu se vor lua dupa toate minciunile care s-au declarat. Noi eram niste executanti, niste nenorociti de oameni care trebuia sa stam acolo, langa detinuti.

Ce traseu ati avut dupa iesirea din sistemul penitenciar?  Am venit inapoi la Cluj si am lucrat la paza contractuala, ca sef de detasament peste 200 de paznici de obiective. Dupa ce s-a desfiintat, am trecut la Industria Carnii, unde am fost sef de depozit si de gestiune aproape 17 ani, pana in 1987, cand m-am pensionat.

Va descurcati cu pensia? Am aproape 1.300 de lei (si rasuceste in mana talonul de pensie - n.r.) Dar vai de capul ei de pensie militara, abia de vreo sase ani o am. Mai primesc 208 lei din partea statului maghiar, cand subofiterii cu care am lucrat eu iau cate 1.700-1.800 de lei.

Afara se aud clopotele bisericii. In Gherla, langa Cluj, colonelul (r) Vasile Rus duce o viata in tihna, la curte si cu pensie de general. Nu vede rostul agriculturii, asa ca pamantul mostenit zace in paragina, desi in tinerete a fost „cel mai bun cosas„.

Insa, mai presus de atat, a fost un fin cunoscator al propriului interes: cel de a scapa de sapa cu orice pret. Asa a ajuns Vasile Rus in Ministerul de Interne, in fruntea inchisorilor de detinuti politici, pe care le-a condus din ‘50 pana la Revolutie. La Canal a fost coleg chiar cu sotia sa, casiera la unitatile pe care el le comanda. Si, pentru a fi la inaltime, s-a pregatit tot timpul ca la carte: „Am citit tot ce s-a scris despre razboi, pe Hitler, Napoleon si pe toti bolunzii”.

„Mi-a fost frica de regim”

Se practica tortura? Nu se spunea, dar eu nu participam la asa ceva. Daca erai provocator, daca faceai pe instigatorul, atunci erai izolat. Cine era contra propagandei intra la carcera. Oricum, la munca se selectau detinutii cu frica de regim.

Dumneavoastra v-a fost frica de regim? Foarte frica, tata a fost mijlocas instarit si nu voia sa intre in CAP. Eu m-am facut ofiter cand se lua 150 de lei pe luna, iar seful de post, cu patru clase, lua 700, cat profesorul meu de liceu. Interesul material a fost, nu marea simpatie. Mie mi-a fost frica de paine. Cand imi spunea generalul: „Ba, te dau afara!”, eu deja ma vedeam la sapa.

Totusi, ati slujit Partidul. Absolut, mi-am slujit tara si tara a fost condusa de Partid si Partidul a fost la putere. Daca nu erai cu noi, erai impotriva noastra, asta era lozinca comunistilor.

FARA REGRETE

„Nu am nimic pe constiinta”

Cum era privita Directia Penitenciare? Unu: eram ultima caruta la Ministerul de Interne. Doi: eram groapa de gunoi a celor din MI care faceau prostii. Si trei: lumea vedea inchisorile ca pe ceva rupt de societate.

Erati marginalizati? Fata de alte organe din Interne, nu de societate. Eram o unitate care nu se ocupa de ceva productiv, ci trebuia sa facem din ceva rau ceva mai rau sau mai bun, nu se stia ce iese. Trebuia sa dezvoltam economia agricola sau industriala cu oameni considerati rebuturi sociale. Desi erau multe creiere de zece ori mai bune ca in varful piramidei.

Creiere tinute insa in puscarii. La Periprava erau verificati daca se gandeau nu la vechiul sistem capitalist, ci la ceva nou. Unii s-au tinut tare, altii si-au schimbat ideile sau s-au complacut ca sa supravietuiasca. Unii au disparut de pe arena sociala, au murit, ca Maniu, unii legionari sau partidele istorice. Normal ca s-au curatat. Nu doar din cauza batranetii, ci si a regimului care nu era ca acum.

Filipescu si Scaletchi

Mergea reeducarea? Faceam Brigada artistica de agitatie, cu care am luat premii la critica. Era ca satira si umorul de azi. Faceai bataie de joc despre cum a furat plutonierul porumb sau cartofi de la IAS, cum a batut detinutul, cum l-a injurat si cum lipseste de la serviciu.

Pe Radu Filipescu (disident inainte de ‘89 - n.r.) si pe Florentin Scaletchi (in prezent arestat pentru mita - n.r.) cum i-ati cunoscut?I-au adus de la Bucuresti la Aiud, unde eram comandant. Filipescu era pentru manifeste antisocialiste, Scaletchi, cu deturnarea vaporului pe care il comanda. Dar au vrut pentru alte treburi decat comunismul sa plece din tara. Ca artistii, cand le e prea bine, cauta aventuri.

Cum se comporta Filipescu? Foarte bine, muncea si taica-sau era de o politete iesita din comun. La vizita ii ziceam: „Va rog sa vorbiti cu baiatul despre educatie si familie, ca imi faceti mie probleme”.

Pensie de 2.000 de lei

Ce salariu aveati la Periprava? 1.100-1.200, cand profesorul de liceu lua 800 de lei. Mereu organele de reprimare, procurorii, militienii, gardienii au avut salarii mai mari, iar comandantul de sase ori mai mult ca un ofiter.

Dar acum, pensia? E destul de buna. Nu va spun, ca nu-i de spus. Eu zic ca-s multumit.

Mai mult de 1.300 de lei? Mai. Cam 1.500, hai... eu va spun ca-i peste 2.000, pentru ca functia mea a fost de general, unitate de categoria I.

Si ce faceti la pensie?  Nu ma plictisesc.

Vi se imputa penal trecutul. Daca ma condamna pe mine, trebuie sa condamne tot poporul roman. Ma simt jignit si nu am nimic pe constiinta. Daca ar fi sa mai incep o data activitatea, tot acolo m-as duce.

Cititi si: Tortionari-sefi in comunism, cuprinsi de "simtul datoriei"