Câinii poliţişti germani se încalţă

Câinii poliţişti germani se încalţă

Câinii poliţişti din Düsseldorf, vestul Germaniei, nu îşi vor mai răni lăbuţele în timpul misiunilor dificile, pentru că urmează să poarte încălţări speciale din fibre de plastic, de culoare albastră, care se asortează perfect cu uniformele ofiţerilor.

„Toţi cei 20 de câini ai noştri, ciobăneşti germani şi belgieni, sunt în prezent antrenaţi pentru a învăţa să meargă în noile încălţări“, a declarat pentru Reuters Andre Hartwich, purtător de cuvânt al poliţiei din Düsseldorf. „Nu sunt convins că o să le placă, dar va trebui să se obişnuiască“, a spus el. Neobişnuiţii pantofi nu sunt un accesoriu la modă, ci reprezintă o necesitate din cauza nenumăratelor răni cu care câinii se întorc de la datorie, spune Hartwich.

Mai ales în zona istorică a oraşului, împânzită de baruri şi consumatori de alcool, unde câinii îşi taie adesea lăbuţele în resturile de sticle aruncate pe străzi. „Nici măcar măturătorii nu reuşesc să adune toate cioburile“, declară reprezentantul poliţiei. Câinii poliţişti vor purta încălţările începând din această primăvară, însă numai în timpul operaţiunilor care necesită o protecţie specială. Pantofii au trei măsuri - mică, mijlocie şi mare - toate de culoare albastră. „Acum mai trebuie să-i învăţăm să-şi lege şireturile“, a spus glumind Hartwich.

Ne puteți urmări și pe Google News