"Bursucul" se vopseşte dacă se califică

"Bursucul" se vopseşte dacă se califică

După ce, în partida-tur, a remizat, scor 0-0, pe terenul celor de la Hamburg, Unirea Urziceni este pregătită să realizeze mâine cea mai mare surpriză din această ediţie a Cupei UEFA şi să obţină calificarea în grupele competiţiei.

Aflat înaintea celui mai important meci din cariera de antrenor, Dan Petrescu, antrenorul gazdelor, este pregătit să sărbătorească o victorie istorică în faţa liderului din Bundesliga într-un mod cât mai excentric. „Dacă ne calificăm, mă vopsesc în cap, fac orice! Hamburg rămâne favorită, în ciuda rezultatului din tur. Trebuie să ne dăruim ca să obţinem calificarea. Echipa are un moral bun după victoria de la Vaslui, iar jucătorii sunt determinaţi. Pentru nemţi, un eşec ar fi un adevărat dezastru“, a mărturisit ieri „Bursucul“.   Intrarea la meci e gratuită!

Deşi localnicii din Urziceni au ocazia să urmărească pentru prima dată un meci de Cupa UEFA, conducerea Unirii nu vrea să scoată profit din vânzarea biletelor. Acestea vor fi împărţite gratis doritorilor la casele de bilete de la stadion care s-au deschis încă de ieri, iar astăzi vor avea program între orele 10.00 şi 18.00. „Dacă vom avea un stadion plin, cum nu am prea avut, şi oamenii ne-ar împinge de la spate, am avea o şansă în plus“, a declarat Dan Petrescu.   Oficialii de la Hamburg au solicitat 200 de bilete pentru partida de la Urziceni, suporterii nemţilor urmând să se cazeze la Bucureşti. Partida dintre Unirea şi Hamburg este programată mâine, de la ora 19.00, iar până la închiderea acestei ediţii negocierile pentru televizarea meciului nu ajunseseră la niciun rezultat, fiind şanse mici să se mai finalizeze.

Dan Petrescu, antrenor la Unirea Urziceni: Sper ca măcar trei echipe româneşti dintre cele cinci angrenate în Cupa UEFA să se califice mai departe. Bucuria ar fi cu atât mai mare dacă ne-am număra şi noi printre ele. Dacă ne calificăm, mă vopsesc în cap, fac orice!"

Ne puteți urmări și pe Google News