Bulgarii se retrag din Irak

Bulgarii se retrag din Irak

SOFIA. Bulgaria îşi va retrage până la sfârşitul anului contingentul de 155 de militari detaşat în Irak, a anunţat ieri guvernul de la Sofia, citat de AFP.

„Considerăm că ne-am îndeplinit misiunea“, a declarat, la Bruxelles, ministrul de externe bulgar, Ivailo Kalfin. „Mandatul trupelor noastre expiră la finalul anului şi nu avem de gând să-l prelungim“, a precizat şi Ministerul bulgar al Apărării. În prezent, contingentul format din 120 de soldaţi şi un personal auxiliar de 35 de persoane asigură paza deţinuţilor din baza Camp Cropper, din apropierea aeroportului din Bagdad.

Ne puteți urmări și pe Google News