Bulgarii își vând hotelurile de la mare

Bulgarii își vând hotelurile de la mare

Cel puțin o sută de hoteluri din cea mai mare stațiune bulgărească de pe țărmul Mării Negre, Sunny Beach, și dintr-un oraș din apropiere, Nessebar, au fost scoase la vânzare, informează agenția Novinite.

Publicația Standart Daily, cea care a dat știrea în premieră, a comentat că investitorii își vând proprietățile la prețuri mult mai mici decât valoarea lor reală, dorind să scape de imobilele scumpe în contextul crizei financiare.

Cele mai multe dintre hotelurile scoase la vânzare sunt situate în partea de vest a stațiunii, însă printre ele se numără și hoteluri de top, din apropierea plajei.

Cel mai mare preț cerut pentru un hotel este de 25 de milioane de euro, pentru un complex de 50.000 de metri pătrați, al cărui nume nu a fost dat publicității.

Potrivit Novinite, alte hoteluri de lux scoase la vânzare sunt Slavyanski (de 13 milioane de euro) și Strandzha (de 15 milioane de euro).

Ne puteți urmări și pe Google News