Bugetarii care vor primi salarii mai mari. Legea s-a modificat în favoarea lor
- Ionel Sclavone
- 9 februarie 2022, 14:24
O categorie de bugetari va primi salarii mai mari datorită unor modificări legislative operate la nivelul Senatului. Creșterea va fi de 16% și se va aplica începând chiar cu 1 ianuarie.
Cadrele didactice vor primi salarii mai mari, după ce Comisia pentru Învățământ din Senat a abrogat articolul care bloca majorarea cu 16% a salariilor profesorilor, de la 1 ianuarie. Propunerea va ajunge și pe masa Comisiei pentru buget, înainte de a fi supusă aprobării în plen.
Actul normativ modificat de senatori bloca creșterea salarială de 16%, prevăzută a fi pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2022, pentru profesori. În locul acestei majorări, lucrătorii din sistemul de Educație au beneficiat doar de 4% din valoarea stabilită inițial.
Comisia pentru Învățământ de la Senat a decis abrogarea articolului care a diminuat procentul de majorare, de la 16 la 4%. Senatorii USR Cosmin Poteraș, Irineu Darău, Ștefan Pălărie, Virgil-Marius Bob și Silvia Dinică au votat pentru ca acest articol să fie eliminat. Ei au propus un amendament care prevede revenirea la forma inițială a legii, astfel încât să permită o creștere de salarii mai mare pentru acești bugetari.
„Se introduce un nou articol, Articolul II, care va avea următorul cuprins: Art. II. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ se acordă salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022”, precizează amendamentul propus la Senat.
Este nevoie de o majorare salarială mai consistentă
Prin OUG nr.130/2021 s-a stabilit ca, începând cu 1 ianuarie 2022, să se acorde o majorare a salariilor de bază pentru cadrele didactice egală cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2021. Chiar și așa, această categorie de bugetari nu va primi salariile din grila prevăzută în lege.
Mai mult decât atât, majorarea salarială prevăzută de OUG nr. 130/2021 este mai mică decât cea promisă în anul 2020. Va fi nevoie de o creștere salarială de 3 ori mai mare pentru ca profesorii să ajungă la nivelul prevăzut prin lege pentru acest an.