Bucurestiul intra in concertul secolului

Bucurestiul intra in concertul secolului

Capitala Romaniei se alatura campaniei "Live Earth", un eveniment cu o audienta de 2 miliarde de telespectatori.

Maratonul muzical „Live Earth”, un eveniment sustinut de unii dintre cei mai mari artisti internationali, care are ca scop tragerea unui semnal de alarma la adresa pericolului incalzirii globale, incepe azi in forta cu o serie de concerte care se vor desfasura in opt mari orase ale lumii.

Robert Plant la Bucuresti

Pentru prima data, Bucurestiul se alatura unei astfel de campanii internationale si va gazdui, timp de doua zile, la Romexpo, evenimentul „Concert pentru o lume mai curata - Friends of Live Earth”, la care participa mai multe trupe romanesti si care se va incheia maine-seara cu un spectacol sustinut de Robert Plant, una dintre legendele rockului mondial.

Madonna, Shakira, Bon Jovi, Police, Duran Duran, Red Hot Chili Peppers, Metallica sau Lenny Kravitz sunt doar cativa dintre cei peste 150 de artisti care vor sustine concerte la Sydney, Tokio, Shanghai, Johannesburg, Hamburg, New York, Londra si Rio de Janeiro.

Evenimentul va fi transmis in direct 24 de ore, de televiziuni din peste 40 de tari, dar si pe internet, iar organizatorii se asteapta la o audienta de aproximativ 2 miliarde de telespectatori.

PREMIERA

„Greii” rockului romanesc, uniti pentru o cauza nobila

Evenimentul „Live Earth” de la Bucuresti prilejuieste o premiera si in muzica romaneasca: pentru prima data, „greii” rockului, Phoenix, Iris, Holograf, Directia 5, Compact si Voltaj, vor urca pe aceeasi scena pentru a-i convinge pe romani sa fie mai atenti cu mediul inconjurator.

„Este foarte bine ca Romania s-a alaturat unei astfel de campanii internationale si este onorant faptul ca trupa Holograf a fost aleasa sa faca parte din aceasta campanie. De obicei, artistii sunt primii care raspund unor astfel de apeluri”, spune Dan Bittman, solistul formatiei Holograf.

„Nu cred ca e intamplator ca azi, pe scena, vor fi cele mai mari nume ale rockului romanesc. Sunt oameni care pot sensibiliza publicul. Insa cred ca e nevoie de mai mult de atat, pentru ca lucrurile sunt foarte serioase. Artistii din toata lumea vor face tot ce depinde de ei, dar e necesar sa se ia decizii la nivelul politicului, pentru ca, pana la urma, e vorba despre vietile noastre”, completeaza cantaretul.

„Personal, sunt onorat ca voi urca pe aceeasi scena cu legende ale rockului romanesc: Iris, Phoenix, Holograf. „Live Earth” e un eveniment important, la care participa cei mai mari artisti din lume. Ca si ei, vom incerca sa tragem un semnal de alarma”, spune Calin Goia, solistul trupei Voltaj.

TRANSMISIUNI

In direct pe mobil In Romania, maratonul

„Live Earth” va fi transmis in regim de stire de posturile Realitatea TV, Money Channel si Romantica. De asemenea, utilizatorii Vodafone live! pot urmari, maine, in direct si gratuit, concertul Robert Plant&The Strange Sensation, incepand cu ora 20.30. Vodafone live! va transmite in direct si concertele „Live Earth’” din strainatate. Concertele vor fi transmise in direct si on-line, de MSN, la adresa: http://www.liveearth.msn.com.

FESTIVAL

Program si bilete Astazi, accesul la Romexpo este permis incepand cu ora 9.00, iar programul zilei este urmatorul: ora 12.00 - Directia 5, ora 14.00 - Compact, ora 16.00  Voltaj, ora 18.00 - Iris, ora 20.00 - Holograf, ora 22.00 - Phoenix.

Maine, accesul se face de la ora 18.00, urmand ca de la ora 20.30 sa concerteze trupa Taxi, iar de la 21.00 Robert Plant. Bilete (valabile pentru ambele zile) costa 75, respectiv, 150 de lei (in tribuna) si se gasesc in magazinele Diverta.

CERINTE Miere pentru voce

Robert Plant soseste in aceasta dupa-amiaza la Bucuresti, cu un avion particular, care va ateriza pe Aeroportul „Henri Coanda”. Cantaretul englez, care va concerta la Romexpo maine-seara, alaturi de noua sa trupa, The Strange Sensation,a cerut organizatorilor sa-i fie puse la dispozitie mai multe borcane cu miere, pentru protejarea vocii.

Artistul va parasi Romania luni, urmand ca marti sa sustina un concert la Budapesta. Robert Plant a mai concertat in Romania, impreuna cu Jimmy Page, in martie 1998. Cei doi au facut parte din legendara trupa de rock Led Zeppelin, iar ulterior au urmat cu succes cariere solo.

Ne puteți urmări și pe Google News